Dodon va convoca o reuniune cu foștii președinți, premieri și spicheri ai Moldovei
Șeful statului, Igor Dodon, i-a invitat pe toți președinții, premierii și spicherii Republicii Moldova la o reuniune, pe data de 27 august, de Ziua Independenței.
Potrivit demnitarului, o reuniune într-un asemenea format va fi convocată pentru prima dată în istoria țării.
„Pe data de 27 august, i-am invitat pe toţi preşedinţii, prim-miniştrii şi preşedinţii Parlamentului, care au fost la guvernare din momentul obținerii independenței țării, în anul 1991 - un atare gest fiind o premieră în istoria Republicii Moldova”, a declarat Dodon.
În ajunul Zilei Independenței, șeful statului va avea o serie de întrevederi cu mai mulți oficiali de stat și persoane publice cunoscute, care au contribuit la dezvoltarea ţării noastre. Prima întrevedere, cu conducătorii comisiilor de profil ale Consiliului Societăţii Civile de pe lângă președinte, a avut loc astăzi.
„Am făcut un schimb amplu de opinii pe marginea celor mai actuale probleme ce ţin de politica internă şi externă a țării, de educaţie, cultură ş.a. Preşedinţii de comisii au prezentat bilanțul preliminar al activităților efectuate pe parcursul anului 2018, declarat Anul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt. De asemenea, au fost trasate sarcinile ce urmează a fi îndeplinite pînă la finele anului curent”, a menționat el.
În următoarele zile, șeful statului are planificat întruniri cu președinții organizațiilor etnoculturale din Republica Moldova, cu foştii preşedinţi şi judecători ai Curţii Constituţionale.
noi.md