853

Guvernul a declarat zilele de 28, 29 şi 30 august – zile de odihnă

Zilele de 28, 29 şi 30 august curent vor fi zile libere, potrivit hotărârii aprobate astăzi de Executiv. Acestea vor fi recuperate în zilele de sâmbătă: 8 septembrie, 29 septembrie și 20 octombrie.

Potrivit Guvernului, decizia a fost luată în scopul organizării optime a timpului de muncă şi de odihnă din luna august 2018, ținând cont de faptul că ziua de 27 august, când este marcată Independenţa Republicii Moldova, şi de 31 august, când sărbătorim Ziua Limbii Române, sunt declarate oficial zile libere.

De notat că proiectul nu a fost susținut de Federația Sindicală a Educației și Științei și Federația Sindicală din Energetică. De asemenea, împotriva proiectului s-a pronunțat Confederația Națională a Patronatului și Camera de Comerț Americană din Moldova.

În avizul său la acest proiect, AmCham a semnalat îngrijorarea mediului de afaceri față de lipsa de previzibilitate, riscurile perturbării activității și impunerii unor costuri operaționale disproporționate asupra întreprinderilor, dar și costuri sociale care ar putea fi generate prin declararea zilelor suplimentare de odihnă în luna august 2018.

moldova.org

0