1396

Vor salarii mai mari! Profesorii merg astăzi la Ministerul Educației pentru a lansa o petiție

Grupul pedagogilor solidari va merge astăzi la Ministerul Educației pentru a lansa o petiție prin care cer majorarea salariilor profesorilor cu 50% și dublarea salariilor personalului auxiliar din instituțiile de învățământ. Evenimentul va avea loc la ora 15:00.

„Dacă crezi că lucrătorii din învățământ merită mai mult decât o indexare de 8% alocă o jumătate de oră pentru a te solidariza cu ei. Sistemul deja se confruntă cu o lipsă acută de profesori (peste 1500 în 2018) care se va agrava dacă tendințele actuale se mențin. Majorarea salariilor nu este un moft ci o necesitate dacă vrem să mai avem sistem educațional în 5 ani de zile, ținând cont de faptul că 16% din toate cadrele didactice au peste 60 de ani, iar în sistem vin anual doar cca 250 de noi tineri specialiști. Salariile trebuie majorate acum, până situația nu devine iremediabilă!”, susțin pedagogii.

Precizăm că evenimentul este parte a campaniei „Profesorii Merită” care a fost lansată printr-o scrisoare publică a unei profesoare care s-a plâns de salariul mic și de faptul că mulți profesori pleacă din sistem din acest motiv. Drept răspuns, ministerul a spus că salariile angajaților muzeelor sau din domeniul culturii sunt remunerați cu sume și mai mici.

Doritorii de a se alătura evenimentului sunt așteptați la orele 15.00 în fața Ministerului Educației, Culturii și Cercetării (intrarea în Guvern de pe Bodoni). Precizăm că pe pagina de facebook a evenimentului 187 de persoane și-au exprimat intenția de a participa, iar alte peste o mie au bifat că sunt interesați.

tv8.md

0