807

Moldova ocupă locul 24 în lume la exportul de vodcă, potrivit unui clasament mondial

Republica Moldova a exportat în anul 2017 vodcă în valoare de 7,7 milioane dolari, relevă un clasament global alcătuit de portalul worldstopexports.com. Exporturile sunt cu 69% mai mari decât importurile de vodcă în Moldova, relatează mold-street.com.

Statisticile prezentate de publicaţie mai relevă că la exportul de vodcă Moldova ocupă locul 24 în lume, cu o cotă de 0,4%.

Lider mondial la exportul de vodcă este Suedia cu livrări de 463 milioane dolari (21,4% din total), urmată de Franţa cu 405 milioane dolari (18,8%), Polonia - cu 152 milioane (7%), Marea Britanie -140.7 milioane (6.5%) şi Rusia cu 135,6 milioane dolari (6.3%).

În ansamblu, valoarea exporturilor de vodcă a scăzut cu o medie de -24,1% pentru toate țările exportatoare din 2013, când livrările de vodcă au fost evaluate la 2,8 miliarde de dolari. An de an, valoarea de vodcă exportată a scăzut cu - 2,4%.

Din perspectiva continentală, țările europene au reprezentat cea mai mare valoare a exporturilor de vodcă în 2017, cu expediții evaluate la 1,9 miliarde de dolari sau 89,2% din totalul global.

Al doilea exportator, America de Nord, aflat la mare distanţă, a furnizat 4,9%, in timp ce doar 3% din transporturile de vodca din lume au provenit din Asia.


0