Poliţia daneză a aplicat prima amendă pentru portul în public al vălului islamic
Poliţia daneză a aplicat vineri prima amendă pentru portul în public al vălului islamic integral, niqab, relatează presa locală, citată de Agerpres.
De la 1 august, în Danemarca este interzisă purtarea niqab-ului sau a altor accesorii care maschează faţa, iar nerespectarea acestei prevederi legale se sancţionează cu amenzi de până la 10.000 de coroane (1.340 de euro), scrie Digi24.ro.
Poliţiştii au fost chemaţi vineri într-un centru comercial din Horsholm, în nord-estul ţării, unde o femeie de 28 de ani, care purta niqab, s-a luptat cu altă femeie, care a încercat să îi smulgă vălul, a relatat un oficial al poliţiei, David Borchersen, agenţiei de presă Ritzau, preluată de AFP.
La sosirea forţelor de ordine, victima agresiunii îşi pusese niqab-ul la loc. Poliţiştii au fotografiat-o şi au obţinut înregistrări ale incidentului de la camerele video de securitate.
Purtătoarea de niqab a fost informată că va fi amendată cu 1.000 de coroane (134 de euro) şi că trebuie să aleagă: ori îşi scoate vălul, ori părăseşte spaţiul public. Femeia a ales să plece, a precizat Borchersen.
AFP reaminteşte că restricţii asemănătoare celor din Danemarca privind vestimentaţia tradiţională islamică sunt deja în vigoare în Austria, Belgia, Franţa şi Germania.
Susţinătorii interdicţiilor argumentează că astfel se promovează integrarea în societate a imigranţilor musulmani, în timp ce apărătorii drepturilor omului consideră că măsurile încalcă drepturile respective.
publika.md