933

România vrea prezență americană permanentă la Baza Mihail Kogălniceanu

Ministrul Apărării Naționale din România, Mihai Fifor, urmează să efectueze în luna septembrie o vizită în SUA pentru o întrevedere cu omologul american, Jim Mattis, în care plănuiește să promoveze oferta Bucureștiului de a găzdui un contingent militar permanent american la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu.

Potrivit portalului Calea Europeană, anunțul a fost făcut de ambasadorul României la Washington, George Maior, într-un interviu acordat publicației Politico, în care a susținut ideea ca forțele militare americane să își mute concentrația din centrul continentului european către flancul estic.

Întotdeauna dorim să vedem o prezență americană mai mare”, a declarat George Cristian Maior, care a precizat că România, conform sondajelor de opinie, este cea mai pro-americană țară din Europa.

”În acest context, ministrul român al Apărării Mihai Fifor plănuiește să promoveze oferta României de a găzdui contingent militar permanent american la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu. Iar Fifor plănuiește să călătorească în SUA pentru a se întâlni cu secretarul Apărării Jim Mattis”, a spus Maior, conform Politico.

Ministrul Apărării Mihai Fifor s-a mai aflat într-o vizită în SUA anul trecut, tot în luna septembrie, fiind primit atunci de omologul Jim Mattis care a recunoscut angajamentul fenomenal al României de a crește cheltuielile militare.

Încă de la aderarea României la NATO, dar și în contextul Parteneriatului Strategic România-SUA, Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu a căpătat un rol strategic important pentru securitatea euro-atlantic. Anul trecut, Washington-ul a anunțat investiţii cuprinse între 25 şi 100 de milioane de dolari pentru modernizarea Bazei.

Pe de altă parte, oferta României de a găzdui o prezență americană permamentă nu este un caz singural în regiune. Anterior summit-ului NATO de la Bruxelles, Ministerul Apărării din Polonia a dat publicității un document intitulat ”Proposal for a U.S. Permanent Presence in Poland” prin care Varșovia arăta că își dorește să găzduiască o prezență permanentă americană pe teritoriul țării sale și este dispusă să aloce până la 2 miliarde de dolari pentru a obține acest lucru.

Reamintim că la summit-ul aliat de la Bruxelles, țările NATO au decis transformarea structurii de comandă aliată printr-un comandament pentru Atlantic cu sediul în SUA și printr-un comandament pentru mobilitate militară în Europa cu sediul în Germania (coloana vertebrală NATO); sporirea măsurilor pentru descurajare și apărare colectivă prin adoptarea Readiness Initiative, planul ”Celor patru 30” care îmbracă noua poziție avansată a NATO și prin intermediul căruia 30 de batalioane mecanizate, 30 de escadrile aeriene și 30 de nave de luptă vor putea fi desfășurată, în caz de necesitate, în cel mult 30 de zile.

În context, aliații au luat notă și de oferta României de a găzdui o structură de comandament NATO la nivel de corp de armată pe teritoriul său, ca parte a Structurii de Forțe, necesară pentru planificarea întăririlor în regiune în caz de necesitate.

deschide.md

0