Modificări privind efectuarea controlului fiscal. Ce prevederi ar putea fi incluse în legislație
Obligația fiscală va conține informații și despre contribuţiile de asigurări sociale de stat obligatorii şi despre primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală stabilite în cotă procentuală. Prevederile sunt incluse într-un proiect de lege propus pentru consultări publice.
În acest sens, definiția dată de Codul fiscal pentru termenul de obligație fiscală ar putea să stabili că aceasta este o ”obligaţie a contribuabilului de a plăti la buget o anumită sumă ca impozit, taxă, contribuţii de asigurări sociale de stat obligatorii şi prime de asigurare obligatorie de asistenţă medicală stabilite în cotă procentuală, majorare de întârziere (penalitate) şi/sau amendă”.
Totodată, autoritățile propun reglementarea faptului că controlul fiscal se va efectua pentru verificarea corectitudinii respectării obligațiilor prevăzute și de alte acte normative, nu doar de legislația fiscală, cum este în prezent.
Autorii proiectului menționează că la sfârșitul anului trecut în atribuțiile Serviciului Fiscal de Stat a fost inclusă efectuarea controlului asupra calculării corecte şi a virării în termen a contribuţiilor la bugetul asigurărilor sociale de stat şi a primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală şi aplicarea sancţiunilor pentru încălcarea prevederilor legale referitoare la calcularea acestora. Prin urmare, modificările legislative vin să armonizeze prevederile legislative existente.
Totodată, Fisc-ului îi este atribuită competența de verificare și efectuare a controlului în diferite domenii prin acte normative speciale, cum este Legea cu privire la tichetele de masă, Regulamentul cu privire la modul de evidenţă, evaluare şi vânzare a bunurilor confiscate, fără stăpân, sechestrate ușor alterabile sau cu termen de păstrare limitat, a corpurilor delicte, a bunurilor trecute în proprietatea statului cu drept de succesiune şi a comorilor, Regulamentul privind subvenționarea locurilor de muncă.
bizlaw.md