755

Un număr-record de cetăţeni europeni au emigrat în 2017 din Marea Britanie

Numărul cetăţenilor din Uniunea Europeană care au emigrat din Marea Britanie în anul 2017 a atins un nivel-record, conform datelor publicate de Biroul Naţional de Statistică din Marea Britanie, relatează BBC.

Peste 139.000 de persoane au emigrat din Marea Britanie în anul 2017. Singurul an în care numărul emigranţilor a fost aproape la fel de ridicat a fost anul 2008, când 134.000 de persoane au părăsit Marea Britanie, potrivit Mediafax.

Numărul cetăţenilor care au migrat din Uniunea Europeană în Marea Britanie a ajuns la minimul ultimilor cinci ani, 101.000 de persoane.

Migraţia netă - diferenţa dintre numărul persoanelor care au imigrat în Marea Britanie şi cei care au emigrat în ultimele 12 luni - din ţările din afara Uniunii Europene a crescut la 227.000 de persoane, cel mai ridicat nivel după anul 2011.

Intenţia Guvernului este să scadă migraţia netă, atât din ţările din UE cât şi din ţările din afara Blocului comunitar, la câteva zeci de mii.

„Numărul cetăţenilor din Uniunea Europeană care au venit în Marea Britanie în căutarea unei slujbe a scăzut considerabil în ultimul an. Numărul persoanelor care au venit în Marea Britanie pentru o slujbă pe perioadă determinată a rămas constant”, se menţionează în raportul Biroului Naţional de Statistică.

„Aceste statistici arată că din ce în ce mai multe persoane vin în Marea Britanie pentru motivul dorit de noi- o slujbă pe perioadă determinată sau studii”, a declarat Caroline Noakes, ministrul britanic pentru Imigraţie.

hotnews.md

0