717

Trei persoane căutate de poliție, au maltratat și jefuit un bărbat

Poliția solicită ajutorul societății în vederea identificării a trei persoane ce apar în imagini – fotorobot. Indivizii sunt căutați de poliție pentru că ar fi agresat fizic un bărbat de 46 de ani, ulterior, au sustras de la acesta mijloace financiare, după care  au plecat într-o direcție necunoscută.

Totul s-a întâmplat la 9 iulie curent, după ce victima a luat ca pasageri din apropierea localităţii Budeşti, trei persoane care se deplasau spre Bender. În apropierea satului Bulboaca, raionul Anenii-Noi, suspecții l-au agresat și amenințat cu un cuțit, după care au sustras  de la acesta 17 200 Euro și 800 lei.

Conform primelor constatări, unul dintre suspecți, un bărbat cu vârsta cuprinsă între 40-50 de ani, înălțimea 170-175 cm, constituția corpului medie, păr de culoare întunecat, tuns scurt  (posibil cu pleș pe cap), îmbrăcat în pantaloni de culoare verzuie (hachi) cu mai multe buzunare prin părți, maiou de culoare albastră, vorbitor de limbă rusă.

Cel de-al doilea suspect, un bărbat cu vârsta cuprinsă între 24-27 de ani, înălțimea de 185-190 cm, constituția corpului sportivă, păr lung de culoare întunecată, fața ovală lunguiață, cu ten închis, îmbrăcat în pantaloni întunecați, maiou de culoare oranj, pe umăr avea un rucsac de culoare neagră, vorbitor de limbă rusă.

Cea de-a  treia persoană este de gen feminin, cu vârsta cuprinsă între 35 – 40 de ani, corpolență plină, păr lung de culoare întunecat, îmbrăcată într-o vestă lungă de culoare întunecată.

Cine dispune de orice informație care ar ajuta la identificarea şi localizarea persoanelor suspectate, pot informa poliţia la următoarele numere de contact: 069174759, 079557936 și 060026393.

stirilocale.md

0