1222

BlackBerry testează un update Android One Oreo pentru modelul KeyONE

BlackBerry KeyONE a reprezentat o întoarcere la design-ul care a consacrat producătorul de smartphone-uri, însă până acum software-ul Android personalizat de către canadieni nu pare să fi primit atenţia cuvenită. În timp ce telefonul este pe piaţă de mai bine de un an, acesta nu a primit încă actualizare la Android 8.x Oreo. Din fericire însă, se anunţă veşti bune pentru viitorul apropiat, întrucât KeyONE a fost integrat într-o sesiune de testare beta pentru Android 8, care ar putea integra telefonul şi în programul Android One.

Toate unităţile de BlackBerry KeyONE rulează încă Android Nougat cu sistemul de securitate DTEK. Acest software integrează personalizări de interfaţă care să se împace mai bine cu formatul neobişnuit al dispozitivului, însă integrarea sa în programul Android One sugerează că software-ul livrat în această versiune beta va fi mai „curat”. Având în vedere însă că oferta de aplicaţii „corporate” din partea BlackBerry sunt motivul pentru care preţul acestui telefon încă este destul de ridicat şi par a fi o componentă importantă a pachetului complet, este posibil însă să rămână disponibile şi după update.

Integrarea în programul Android One asigură însă ceva foarte important: actualizări de securitate pentru minimum trei ani de la momentul lansării. Astfel, în cazul în care sunt descoperite vulnerabilităţi în sistemul de operare Android, indiferent dacă acesta a fost actualizat sau nu la o versiune superioară, telefonul va putea fi folosit în siguranţă pe toată perioada în care este acoperit de acest program.

Din păcate însă, sesiunea de beta testing pentru Oreo pe BlackBerry KeyONE nu este deschisă tuturor utilizatorilor. Aceasta este disponibilă doar pe bază de invitaţie, acestea putând fi dobândite doar pe bază de înscriere pe site-ul oficial. Înscrierea nu garantează însă participarea.

BlackBerry a lansat de curând şi generaţia a doua, Key2, care vine cu Android Oreo din fabirică. Este curis să vedem cât de repede vor primit aceste dispozitive actualizare la Android P, care ar putea fi lansat luna viitoare, având în vedere că a trecut un an de la lansarea Android Oreo şi abia acum a ajuns într-o fază de testare pe KeyONE.

go4it.ro

0