1195

Dorin Chirtoacă rămâne sub control judiciar pentru încă două luni

Fostul primar al Capitalei, Dorin Chirtoacă, rămâne sub control judiciar pentru încă 60 de zile. La cererea procurorilor, instanța a decis prelungirea controlului judiciar până în luna septembrie 2018.

„Astăzi l-am prins din nou pe procuror cu mâța în sac, dar și pe judecător că aplică standarde duble. Procurorul a depus demers de prelungire a controlului judiciar și eu am cerut examinarea în lipsă. Ei au respins. Procurorul a spus că e un joc din partea mea, dar acest drept este prevăzut și nu ar fi trebuit să vorbească în așa termeni. Anul trecut, tot Judecătoria Buiucani a examinat în lipsa altor persoane aceleași măsuri de control judiciar, cu același procuror, care nu a avut obiecții. Dintr-o dată s-a constat că ei aplică un fel de standarde pentru unii, și altele pentru alții”, a precizat Dorin Chirtoacă înainte de începerea ședinței de judecată.

În urma deciziei luate de Judecătoria Buiucani, ex-primarul Dorin Chirtoacă nu va putea părăsi Chișinăul până în luna septembrie.

Decizia instanței a fost luată la doar două zile după ce avocații lui Chirtoacă au cerut recuzarea judecătorului, cerere care însă a fost respinsă.

Dorin Chirtoacă a fost reținut de ofițerii Centrului Național Anticorupție pe 25 mai 2017. A doua zi, pe numele său a fost eliberat un mandat de arest la domiciliu, care a fost prelungit de mai multe ori. Chirtoacă este învinuit că a participat la trucarea licitației privind introducerea în Chișinău a sistemului parcărilor cu plată și că ar fi avut o cotă parte dintr-o firmă care urma să fie implicată în gestionarea proiectului. La 28 iulie 2017, Dorin Chirtoacă a fost suspendat din funcția de primar al mun. Chișinău, printr-o hotărâre a instanței de judecată.

zdg.md

0