750

Banca Comercială Română ar fi interesată să investească în R. Moldova

Banca Comercială Română ar fi interesată să investească în R. Moldova. Cel puțin aceasta reiese dintr-un comunicat emis de către Ministrul Economiei și Infrastructurii al R. Moldova.

Finanțarea și creditarea Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ÎMM), precum și participarea la unele proiecte investiționale în diferite domenii ale economiei naționale au fost discutate de către ministrul Economie și Infrastructurii, Chiril Gaburici, cu președintele Băncii Comerciale Române, Sergiu Manea, și membrii Bordului BCR.

Ministrul Economie și Infrastructurii a menționat că pentru dezvoltarea businessului mic și mijlociu este necesară facilitarea creditării și finanțării mai accesibile, cu o rată a dobânzii cât mai mică. În context, ministrul a accentuat că autoritățile creează cele mai bune condiții pentru dezvoltarea ÎMM și încurajează antreprenorii să orienteze producția lor spre exportul pe piețele europene.

„Ne dorim să susținem ÎMM-urile din Republica Moldova, pentru a spori activitatea antreprenorială la scară largă. În acest sens, dorim creditări și finanțări mai accesibile și mai ieftene pentru antreprenorii businessului mic, cu o rată a dobânzii cât mai mică. Obiectivele Guvernul sunt orientate spre crearea unui climat investițional favorabil, dar și a condițiilor oportune pentru dezvoltarea mediului de afaceri, în special a businessului mic. Provocarea cea mai mare pentru ÎMM-uri este interconectarea companiilor mici cu companiile mari. În acest sens, Executivul își propune să faciliteze această comunicare, ceea ce ar duce la creșterea rulajului afacerilor și extinderea potențialului economic”, a punctat Chiril Gaburici.

Președintele BCR a menționat că Banca Comercială Română este interesată să participe mai activ la proiectele investiționale ale economiei naționale și să găsească modalități eficiente de aplicare a instrumentelor de finanțare a mediului de afaceri. De asemenea, Sergiu Manea a reiterat că BCR susține reformele implementate de autorități în sectorul financiar bancar. Totodată, membrii Bordului BCR au fost interesați de evoluția social-economică a Republicii Moldova și dinamica creșterii sectoarelor economiei, în special industrial, agricol și investițional.

În context, părțile au analizat evoluția economiei naționale în anul 2017 și primele luni ale anului 2018, care atestă o creștere semnificativă a PIB-ului în anul 2017 cu 4,5%. Cu referire la  comerțul exterior, s-a menționat că, în perioada ianuarie-martie 2018, exporturile au crescut cu 28,4 la sută, iar importurile cu 28,7 la sută. În aceeași perioadă, activitatea investițională a crescut cu 2,9 %, datorită majorării investițiilor private, susținute de creșterea creditării economiei naționale, precum și sporirea investițiilor finanțate din bugetele publice locale. Totodată, producția industrială a crescut cu 6,4 %, iar cea agricolă cu unu la sută.

deschide.md

0