Studiourile Paramount şi Ziggy pregătesc un film biografic despre Bob Marley
Un film biografic despre celebrul cântăreţ jamaican Bob Marley este în pregătire, a anunţat studioul Paramount Pictures, un proiect la care a fost cooptat şi fiul său, Ziggy, scrie agerpres.ro.
Gigantul muzicii reggae, care a popularizat acest gen muzical în întreaga lume, a fost subiectul mai multor documentare, printre care ''Marley'' (2012), dar nu şi al unui film cu actori.
Robert Nesta Marley, pe numele său complet, a murit la 36 de ani în 1981, în urma unui cancer. Personaj foarte carismatic, Bob Marley a devenit adeptul filosofiei rastafariene, axată asupra Africii în general şi Etiopiei în particular.
Compilaţia ''Legend'', lansată în 1984 şi care regrupează principalele succese ale acestui personaj cunoscut pentru legendarele sale dreadlocks şi trupa sa The Wailers, s-a vândut în peste 15 milioane de exemplare.
Compilaţia continuă să se vândă în sute de mii de exemplare pe an, potrivit site-ului oficial Bob Marley.
Cântăreţ la rândul său, Ziggy (49 de ani) este fiul lui Bob Marley care a avut cariera cea mai de succes în lumea muzicală. El a fost distins cu opt Grammy Awards, trofeele industriei muzicale americane, dintre care cinci pentru cel mai bun album reggae al anului, cel mai recent din 2016.