790

Primăria Chișinău urmează să decidă care proiecte vor fi finanțate din Bugetul Civil

Primăria municipiului Chișinău a anunțat că procedura de vot pentru proiectele depuse spre finanţare din fondul Bugetului Civil s-a încheiat, ieri, la ora 17:00.

Potrivit unui comunicat al municipalității, Comisia pentru evaluarea proiectelor se va convoca pentru a decide care proiecte depuse de cetăţeni vor fi implementate pe parcursul anului 2018.

Menționăm că, în cadrul proiectului Bugetului Civil, au fost înregistrate 73 de iniţiative, valoarea cărora depășește suma de 15 milioane de lei.

Majoritatea proiectelor depuse țin de amenajarea terenurilor de joacă pentru copii, amenajarea terenurilor de sport, amenajarea unor scuaruri, mese de șah în aer liber, iluminarea clădirilor istorice, reabilitarea parcurilor, colectarea selectivă a deșeurilor, extinderea fondului forestier, proiecte artistice și sculpturale sau protecția animalelor de companie fără stăpân.

radiochisinau.md

0