Melania Trump i-a dat vestea cea proastă lui Donald Trump
Operația pe care a suferit-o la rinichi a făcut-o pe Melania Trump să-și dea seama cât de fragil e mariajul ei cu președintele SUA Donald Trump, scrie realitatea.net.
Aceasta crede că din cauza mandatului prezidențial, cel din urmă a neglijat-o. Există voci care susțin chiar că cei doi dorm și mănâncă separat.
Se pare că lucrurile au degenerat foarte mult între Melania și Donald Trump, încât Prima Doamnă a Americii s-a săturat până peste cap de statutul ei și de obligațiile pe care le aduce cu sine această funcție.
Potrivit unor surse din apropierea cuplului prezidențial, fostul fotomodel, în vârstă de 48 de ani, abia așteaptă ca mandatul soțului ei să se încheie pentru a se putea întoarce la viața lor de dinainte de alegeri.
Melania Trump a luat o pauză de la îndatoririle de Primă Doamnă pentru a se recupera după operația de rinichi, suferită în 14 mai. Dar e cu nervii întinși, deoarece își dorește cu ardoare nu doar să se recupereze cât mai repede ci să-și salveze căsnicia cu șeful de la Casa Albă, potrivit Hollywood Life.
O altă sursă, citată de HL, susține că „Melania și-a luat concediu pentru a se recupera după intervenție și pentru a încerca să-și salveze căsnicia. Aceste ultime luni au fost foarte stresante pentru ea. De aceea, Melania are nevoie de o pauză de la viața publică pentru a-și reîncărca bateriile”.
Funcția de președinte al SUA este destul de stresantă pentru Donald Trump, iar asta se simte și acasă, unde atmosfera de familie este foarte tensionată. Într-atât de tensionată, încât Melania Trump abia așteaptă să revină la viața sa obișnuită, la femeia preocupată de modă, stil vestimentar și viață mondenă. Dar, cred apropiații ei, nimic nu va mai fi la fel.
La data de 14 mai, Melania Trump a fost operată cu succes pentru o problemă benignă la rinichi, la un centru medical militar de lângă Washington.