Comisia Europeană îndeamnă țările membre să-şi intensifice eforturile de a controla migraţia
Ţările europene trebuie să-şi intensifice eforturile de a controla migraţia, mai ales în ceea ce priveşte asigurarea securităţii la graniţele externe ale Uniunii Europene, a indicat miercuri Comisia Europeană, scrie agerpres.ro.
UE a luat măsuri pentru reducerea migraţiei după valul de migranţi din 2015, dar numărul sosirilor a reînceput să crească în ultimele luni, mai ales dinspre Turcia.
"Situaţia rămâne una fragilă şi munca noastră este departe de a se fi încheiat", a subliniat comisarul european pentru migraţie, Dimitris Avramopoulos, făcând apel la statele membre să cadă de acord asupra reformării sistemului de azil al blocului comunitar. "Nu avem absolut deloc timp de pierdut", a insistat el într-o conferinţă de presă la Bruxelles.
Peste 15.000 de migranţi au venit până acum anul acesta din Turcia, iar numărul de traversări ale frontierei terestre cu Grecia a crescut de nouă ori faţă de aceeaşi perioadă din 2017, arată Comisia.
Totuşi, aceste cifre rămân "drastic" mai scăzute decât cele de dinainte de acordul dintre UE şi Turcia din 2015 vizând limitarea migraţiei, notează executivul european.
Totodată, deşi CE a constatat o "stabilizare" în ce priveşte ruta de migraţie care trece prin Balcanii occidentali, în ultimele luni s-a înregistrat o creştere a deplasărilor prin Albania, Muntenegru şi Bosnia-Herţegovina".
Sosirile de migranţi s-au intensificat şi pe ruta Mediteranei occidentale, cu 6623 de intrări în Spania de la începutul lui 2018, cu 22% mai mult decât la începutul lui 2017. Doar ruta Mediteranei centrale a înregistrat o scădere a numărului de sosiri, cu 77% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
Agenţia UE pentru securitatea frontierelor Frontex a propus întărirea prezenţei sale de-a lungul graniţei dintre Turcia şi Grecia, dar se confruntă cu lipsuri semnificative de personal şi echipament, fiind asigurate în prezent mai puţin de jumătate dintre necesităţile sale operaţionale.
Statele membre ale UE sunt chemate să cadă de acord asupra unor reforme ale politicii de azil înainte de summitul european din iunie, dar progresele sunt blocate de disputa privind redistribuirea refugiaţilor, pe fondul puternicei opoziţii a unor ţări ca Ungaria şi Polonia.
În acest context, comisarul european pentru migraţie le-a cerut miercuri statelor UE să susţină Frontex cu personal şi echipamente şi să-şi respecte angajamentul de a conveni asupra reformei politicii de azil în termenul stabilit.
publika.md