Air Moldova anunță prețuri speciale pentru mai multe destinații „fierbinți”
Din această primăvară, pasagerii companiei Air Moldova se pot bucura de zboruri la preț special spre mai multe destinații, se arată într-un comunicat al companiei aeriene.
Acest lucru este posibil datorită Acordului de colaborare (Special Prorate Agreement), semnat între compania Air Moldova și Compania aeriană Condor Flugdienst GmbH.
Astfel, pasagerii „Air Moldova” pot beneficia de noi tarife atractive către Mexic, Cuba, Jamaica, Republica Dominicană, Brazilia, Kenya, Namibia, Tanzania, Mauritius, Insulele Seychelles, prin intermediul Aeroportului Internaţional Frankfurt.
Un detaliu îmbucurător este faptul că Air Moldova operează zboruri spre Frankfurt în fiecare zi a săptămânii.
Pasagerii pot procura bilete pentru rutele operate de "Air Moldova" şi „Condor Flugdienst GmbH” de pe site-ul companiei, la oficiile proprii de vânzări Air Moldova, precum şi la agenţiile autorizate din R. Moldova şi de peste hotare.
Condor Flugdienst GmbH este o companie de zbor germană, cu sediul în Frankfurt care opereză zboruri către 80 de destinaţii din Africa, Asia, Europa, America de Nord şi America de Sud.
Air Moldova, cel mai mare operator aerian național, operează zboruri directe spre 30 destinaţii din Europa şi Asia precum: Atena, Barcelona, Bologna, Bruxelles, București, Dubai, Dublin, Geneva, Istanbul, Ecaterinburg, Florenţa, Frankfurt, Larnaca, Lisabona, Londra, Krasnodar, Madrid, Milano, Moscova, Paris, Roma, Veneția, Verona, Viena, Sankt-Petersbur, Tel-Aviv și Torino la care se adaugă cursele sezoniere – Antalya, Tivat și Sharm-el-Sheikh.
Compania oferă două clase de deservire – Econom şi Business.
deschide.md