1338

Ai muncit peste hotare? Iată cum ar trebui calculată pensia

Sursa foto: Gazeta Oltului
Cetăţenii R. Moldova care au lucrat şi au plătit impozite atât în R. Moldova, cât şi în Turcia, Germania, Bulgaria, Luxemburg, Estonia, Polonia, Belgia, Ungaria, Lituania, Cehia, Portugalia, Austria, România, Azerbaidjan, Belarus, F. Rusă, Ucraina şi Uzbekistan au dreptul la pensii calculate prin totalizarea stagiilor de muncă din ambele state, potrivit prevederilor acordurilor de securitate socială şi celor privind garanţiile drepturilor cetăţenilor în domeniul asigurării cu pensii.

În anii ’90, au fost semnate mai multe acorduri privind garanţiile drepturilor cetăţenilor în domeniul asigurării cu pensii între R. Moldova şi Belarus – 1995, F. Rusă – 1995, Ucraina – 1995, Uzbekistan – 1995 şi Azerbaidjan – 1997.

De la începutul anului 2000, au fost semnate acelaşi tip de acorduri care prevăd calcularea pensiilor pentru anii lucraţi în ambele state semnatare, dar care poartă denumirea de Acord privind securitatea socială. Astfel, au fost semnate acorduri cu Bulgaria – 2008, Portugalia – 2009, România – 2010, Luxemburg – 2010, Austria – 2011, Cehia – 2011, Estonia – 2011, Belgia – 2012, Ungaria – 2013, Polonia – 2013, Lituania – 2014, Germania – 2017 şi Turcia – 2017.

Conform acordului, cetăţenii R. Moldova angajaţi legal pe teritoriul acestor state şi care contribuie la sistemele de asigurări sociale prin achitarea impozitelor vor beneficia de pensii pentru limita de vârstă, pensii de urmaş, pensii de dizabilitate determinată de boli obişnuite, pensii şi indemnizaţii de dizabilitate determinată de accidentele de muncă şi boli profesionale.

Principiul teritorialităţii: pensia se calculează şi se achită acolo unde persoana are domiciliul

Diferenţa dintre acordurile de securitate socială şi acordurile privind garanţiile drepturilor cetăţenilor în domeniul asigurării cu pensii a fost explicată de către Diana Cebotaru, şefa Direcţiei politici de asigurări sociale şi medicale a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale (MSMPS).


„Cele 13 acorduri noi încheiate în ultima perioadă de R. Moldova în domeniul securităţii sociale se bazează pe principii europene, în special pe exportul de prestaţii, adică fiecare stat semnatar de acord calculează partea de pensii în baza stagiului realizat de persoană pe teritoriul propriu şi apoi partea de pensie calculată se exportă pe teritoriul unde persoana îşi are domiciliul. Acordurile privind drepturile şi garanţiile drepturilor cetăţenilor în domeniul asigurării cu pensii au fost încheiate în perioada anilor ’90 şi se bazează pe principiul teritorialităţii: unde persoana are domiciliul, acolo i se calculează şi i se achită pensia, conform legislaţiei proprii. Aceasta înseamnă că e în baza principiului teritorialităţii”, a conchis Cebotaru.

Reprezentanta MSMPS mai susţine că aceste acorduri sunt depăşite, întrucât nu asigură exportul de prestaţii, oferind drept exemplu acordul cu Belarus: „R. Moldova are semnat un astfel de acord în baza principiului teritorialităţii cu Belarus, iar la acest moment am demarat negocieri cu acest stat pentru a semna un nou tip de acord pe baza exportului de prestaţii, astfel încât persoanei să-i fie transferată partea de pensie calculată pe teritoriul statului contractant la acord, unde îşi stabileşte domiciliul. Fie că persoana va trăi în Belarus sau în R. Moldova, acel stat va transfera persoanei pe contul unde îşi are ea domiciliul, fără ca ea să se deplaseze”.

Casa Naţională de Asigurări Sociale (CNAS) ne-a explicat că acele acorduri semnate încă în anii ’90 sunt în vigoare. Respectiv, persoanelor care au lucrat în Rusia, Ucraina, Belarus, Azerbaidjan şi Uzbekistan le este calculată pensia în baza stagiului de cotizare.

Cum se calculează pensia din cele două state semnatare ale acordului

Şefa Direcţiei politici de asigurări sociale şi medicale a MSMPS a precizat că, în cazul în care un cetăţean al R. Moldova a lucrat în ţară zece ani, iar într-un oarecare alt stat semnatar al acordului, de exemplu, 15 ani, fiind deja la vârsta de pensionare, trebuie să prezinte la CNAS o cerere, iar CNAS expediază un formular în baza actelor prezentate către statul semnatar, pentru a confirma perioada de activitate.

Statul semnatar completează formularul şi îl expediază în R. Moldova. Astfel, CNAS totalizează aceşti zece ani munciţi în R. Moldova şi cei 15 ani din statul semnatar pentru stabilirea unei pensii. „Ulterior, CNAS calculează şi achită pensia persoanei în baza a zece ani lucraţi în R. Moldova, iar Portugalia, de exemplu, în baza la cei 15 ani lucraţi în Portugalia şi transferă pe contul persoanei, indiferent unde şi-a stabilit domiciliul. Fiecare parte expediază suma corespunzătoare stagiului de cotizare”, afirmă Diana Cebotaru.

Reprezentanta ministerului mai spune că, în lipsa unui acord dintre R. Moldova şi Portugalia, persoanele care au lucrat doar zece ani pe teritoriul R. Moldova nu ar fi beneficiat de pensii, întrucât stagiul minim necesar pentru a primi pensie este de 15 ani.

Calcularea pensiei în R. Moldova

În R. Moldova valoarea pensiei se calculează în baza stagiului de muncă şi a venitului mediu lunar asigurat valorizat. Stagiul minim de muncă necesar pentru a primi dreptul la pensie este de 15 ani. Pentru aceste persoane statul stabileşte şi o pensie minimă incompletă de 961 de lei. Dacă până în 2017 stagiul complet de muncă pentru bărbaţi era de 34 de ani, iar pentru femei – de 30 de ani, atunci până în anul 2024 şi stagiul complet de cotizare pentru femei va creşte până la 34 de ani. Persoanele cu stagiul complet de muncă beneficiază de o pensie medie lunară de 1456 de lei.

Datele Biroului Naţional de Statistică (BNS) arată că minimul de existenţă calculat pentru pensionari la începutul anului 2017 era de 1566 de lei, iar valoarea medie a pensiei este cu 110 lei mai mică – 1456 de lei.

33 de ani lucraţi, remuneraţi cu 862 de lei

Iurie Plămădeală a ieşit la pensie în 2015, după mai bine de 33 de ani lucraţi, cu o pensie de 723 de lei lunar, pensie care revine de obicei persoanelor care au un stagiu de muncă incomplet – de cel puţin 15 ani.

În răspunsul oferit de CNAS protagonistului, s-a precizat că „valoarea pensiei a fost calculată din coeficientul salariului pentru cele mai favorabile 60 de luni consecutive din ultimii 15 ani de activitate până în 1999, iar pentru perioada de după 1999 – pe baza venitului mediu lunar de 1462 de lei. Astfel, stagiul de muncă de 27,3 ani în urma calculelor CNAS urma să fie remunerat cu 723 de lei, plus o sută de lei suport financiar de la stat pentru că este beneficiar de pensie parţială.

Deşi Plămădeală mai are încă şase ani lucraţi în F. Rusă la două firme, ani ce i-ar permite calcularea unei pensii integrale şi nu parţiale, actele care ar demonstra acest lucru provenite de peste hotare nu au fost expediate de către fondul de pensii din Rusia Casei Teritoriale de Asigurări Sociale din Chişinău, chiar dacă au fost mai multe interpelări.

Odată cu confirmarea achitării taxelor în perioada respectivă în F. Rusă, de către fondul de pensii din Rusia, CNAS a precizat că va reexamina valoarea pensiei. La începutul anului 2018, valoarea pensiei minime a fost stabilită la 961 de lei, potrivit datelor CNAS. Iurie Plămădeală este indignat de calcularea unei pensii parţiale, deşi are anii necesari lucraţi.

CNAS, la rândul ei, previne cetăţenii că, pentru ca anii lucraţi peste hotare să fie luaţi în considerare la calcularea pensiei, trebuie prezentate acte confirmative de către instituţia responsabilă a statului respectiv.

Actele necesare

În cazul stabilirii pensiei pentru limita de vârstă în baza prevederilor acordurilor bilaterale în domeniul securităţii sociale, la care R. Moldova este parte, este necesar ca solicitantul să depună o cerere la CNAS împreună cu următoarele acte în original şi copie: actul de identitate, carnetul de muncă sau alte acte ce confirmă perioada stagiului de cotizare, diploma de studii la secţia de zi a instituţiilor de învăţământ superior, livretul militar sau acte ce confirmă perioada de îndeplinire a serviciului militar şi documente ce confirmă perioada de îngrijire a unui invalid de grupa I sau a unui bătrân ce a atins vârsta de 75 de ani (până la data de 01.01.1999).

MSMPS declară că în prezent sunt purtate tratative cu Israel, Letonia şi Belarus pentru semnarea acordurilor în domeniul securităţii sociale. De asemenea, intenţionează să demareze consultări cu Grecia şi Italia. R. Moldova nu are încă acorduri cu privire la asigurarea cu pensii semnate cu Italia, Spania, Grecia, SUA şi Canada, unde muncesc sute de mii de cetăţeni moldoveni.

Cetăţenii R. Moldova care nu achită contribuţii sociale în R. Moldova sau în ţările care prin acordurile bilaterale stabilite pot oferi dreptul la pensie vor rămâne cu o pensie mult mai mică sau cu un ajutor social de la stat de câteva sute de lei.

zdg.md

0