636

5 vinuri din Moldova vor fi degustate în cadrul expoziției din San Martino

În perioada 24 martie-15 aprilie, se va desfășura cea de-a 62-a ediție a expoziției  Valdobbiadene D.O.C.G, care va avea loc la San Martino, Piazza Rovere, 4. Datorită italianului Beniamino Contessotto, care activează în Republica Moldova încă din 2007, la expoziție vor putea fi degustate 5 vinuri moldovenești, 4 dintre ele vor fi autohtone.

„Nu a fost așa de ușor să găsești vinării din Moldova care să fie predispuse să participe la o asemenea expoziție. Am așteptat un entuziasm mai mare din partea lor. Probabil dacă evenimentul este mai puțin cunoscut, e mai greu să le atragi. Primele răspunsuri au fost „nu ne interesează Italia, ne interesează Franța”. Eu cred că e o greșeală de strategie. Fiind o vinărie mică, participarea la o astfel de expoziție permite legarea unor relații cu distribuitori care ulterior ar putea să-ți aducă un venit mai mare”, ne-a povestit Beniamino Contessotto.

Italianul consideră că vinurile autohtone, adică cele care se găsesc doar în țara noastră, ar avea un potențial mai mare pe piața mondială, decât cele întâlnite în toată lumea.

„În Italia se practică producția vinurilor de nișă. În așa mod nu vei concura cu toată lumea, iar vinul autohton va avea și un preț mai mare. În cadrul expoziției vor fi expuse patru vinuri moldovenești autohtone: Feteasca Neagră, Feteasca Albă, Feteasca Regală și Rara Neagră”, ne-a mai spus Beniamino.

Pe 14 aprilie vizitatorii vor avea ocazia să deguste acele cinci vinuri din Republica Moldova. Prețul de intrare este de 15 euro pentru o persoană.

stirilocale.md

0