591

Congresman american: Moldova este un exemplu în combaterea propagandei străine

Moldova este un exemplu în ceea ce priveşte combaterea propagandei străine chiar şi pentru SUA. Opinia îi aparține congresmanului american Will Hurd și a fost exprimată într-un interviu pentru Prime.

Oficialul de peste Ocean îndeamnă guvernarea să continue această luptă. El a dat asigurări că Statele Unite sunt un partener pe care Chişinăul poate miza în acest război hibrid dus de Rusia.

„Moldova trebuie să știe că are aliați în Vest și în Statele Unite, care o pot ajuta să țină piept acestei provocări. Rușii nu se vor opri până când nu vor restabili granițele teritoriale ale URSS. Ei sunt gata să plătească oameni de la conducere să le facă interesele, sunt gata să răspândească minciuni în ziare și la televizor. Ei pot să își atribuie laurii pentru construirea de noi drumuri în această țară, atunci când, în realitate, ele au fost construite de conducerea moldovenească, cu susținerea Vestului. Dar, în scurtul timp petrecut aici, în Moldova, am înțeles că cu cât ești mai aproape de Rusia, cu atât este mai puțin probabil să crezi în prostiile lor”, a declarat membrul Camerei Reprezentanţilor din Texas, William Hurd.

Politicianul american este de părere că SUA au ce învăța de la țara noastră în privinţa combaterii dezinformării.

„Eu cred că Statele Unite au de învățat de la Moldova, și nu invers. Moldova se află în prima linie și luptă în fiecare zi. Aveți trupe rusești pe teritoriul vostru. Iată cu ce se confruntă Moldova, iar conducerea sa luptă de mai mulți ani cu asta. Așa că sunt aici să învăț de la conducerea Moldovei ce trebuie să facă Statele Unite când devin subiectul unui război hibrid. SUA pot să vă ajute, continuând cooperarea la toate nivelurile, pentru a lupta împotriva acestei amenințări, care este Rusia”, a declarat membrul Camerei Reprezentanţilor din Texas, William Hurd.

În opinia congresmanului, Moldova a început un proces care are doar direcția Vest, iar în drumul său spre libertate poate miza pe SUA.

Will Hurd a avut întrevederi la Chişinău cu preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, dar şi cu liderul coaliţiei de guvernare, Vlad Plahotniuc.

Congresmanul american Will Hurd s-a întânit cu liderul Coaliției de guvernare, Vlad Plahotniuc și cu președintele Parlamentului, Andrian Candu. Interlocutorii au discutat despre realizările Moldovei și despre consolidarea relațiilor bilaterale.

evenimentul.md

0