1138

Țările din UE care nu se solidarizează cu decizia de a expulza diplomați ruși

Sunt cel puțin 24 de țări din întreaga lume care au anunțat, luni, că se solidarizează cu Marea Britanie și expulzează diplomați ruși în semn de protest față de folosirea unui agent chimic, o neurotoxină, pe teritoriul unui stat UE în încercarea de a elimina un fost spion dublu rus. În total, aproape 140 de angajați ai MAE rus se vor întoarce forțat acasă, scrie digi24.ro.

Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a anunțat luni răspunsul coordonat al blocului comunitar în scandalul otrăvirii cu neurotoxină a unui fost agent rus în Marea Britanie. La momentul anunțului lui Donald Tusk, 14 ţări membre, între care şi România, deciseseră să trimită acasă zeci de diplomaţi ruşi. Între timp, numărul lor a crescut, ba li s-au alăturat și state care nu fac parte din blocul comunitar.

La sfârșitul zilei de luni, existau însă și câteva țări membre ale Uniunii Europene care nu făcuseră niciun anunț referitor la expulzarea de diplomați ruși.  „O mică coaliție de nedoritori” în sânul UE, așa o numește cotidianul „The Guardian”, care prezintă această listă.

Este vorba de Bulgaria, Grecia, Cipru, Austria, Slovacia, Slovenia, Portugalia, Luxemburg și Malta. Aceasta din urmă a anunțat că nu are decât un reprezentant diplomatic rus în țară. Toate aceste țări - unele dintre ele, cunoscute pentru relația mai apropiată cu Moscova - ar fi anunțat Foreign Office-ul că nu au în vederea expulzarea niciunui diplomat rus în semn de solidaritate cu Marea Britanie.

Acestor țări UE li se adaugă Belgia și Irlanda, care nu au făcut anunțuri oficiale, au spus că vor fi luate măsuri, însă în cursul unor reuniuni guvernamentale care urmează să aibă loc. 

Lista țărilor care au anunțat expulzări de diplomați ruși:

- SUA: 60

- Marea Britanie 23

- Ucraina 13

- Germania 4

- Franţa 4

- Polonia  4

- Canada 4 plus respingerea cererilor de viză din Rusia

- Lituania  3

- Cehia  3

- Italia 2

- Olanda  2

- Danemarca  2

- Spania 2

- Albania 2

- Australia 2

- Estonia 1

- Letonia 1

- România 1

- Ungaria 1

- Croaţia 1

- Finlanda 1

- Suedia 1

- Norvegia 1

- Macedonia 1

În total, 139 de diplomați ruși vor fi trimiși acasă.

unimedia.info

0