UE dă semne că ar putea transfera prima tranșă a asistenței macro-financiare
Sursa foto: prweek.com
Concluziile UE din 2018 transmit mesaje confuze vizavi de asistența macrofinanciară, scrie politologul Dionis Cenușa într-un articol de analiză semnat pentru Agenția IPN.
Menționată de două ori, condiționalitatea strictă va juca un rol determinant în acordarea oricărei asistențe europene. Doar dacă condițiile sunt îndeplinite satisfăcător, UE poate activa acordarea sprijinului financiar, reamintește politologul.
Totuși, în opinia lui Dionis Cenușa, există câteva semnale ce validează supoziția că UE ar putea transfera prima tranșă a asistenței macro-financiare în viitorul apropiat, deși mai târziu decât se prognoza inițial – până în iulie 2018.
În primul rând, scrie politologul, deși sunt descrise o serie de reforme problematice, Concluziile UE nu fac nici cea mai mică aluzie că se examinează posibilitatea blocării primei tranșe.
El consideră că, din contra, sunt toate indiciile că UE cere avansarea reformelor din cele 10 sectoare vizate în prima tranșă (implementarea legii privind combaterea spălării banilor, îmbunătățirea mediului de afaceri, consolidarea instituțiilor anti-corupție etc.).
În al doilea și ultimul rând, scrie Dionis Cenușa, documentul face referință la monitorizarea alegerilor și a modului cum va fi implementat sistemul mixt de votare. Așadar, UE nu cere sub nicio formă revenirea la votul proporțional în schimbul primei tranșe din asistența macrofinanciară, este de părere politologul.
El precizează că decizia finală privind evaluarea condițiilor pentru acordarea asistenței ar fi putea fi prezentată în contextul Consiliului de Asociere UE-Moldova, preconizat pentru luna aprilie. Până atunci, rapoartele de evaluare pregătite de instituțiile europene trebuie să fie finalizate și aprobate în mod obligatoriu pozitiv.
UE va acorda banii doar dacă va simți că are suficientă acoperire cu rezultate concrete, pentru a modera acuzațiile că sprijină partidul de la guvernare într-un an electoral și în schimbul unor reforme parțiale, concluzionează politologul.
timpul.md