709

Moldovenii vor putea călători în Turcia cu buletinele de identitate

Cetățenii Republicii Moldova și ai Republicii Turcia vor putea călători reciproc în baza buletinului de identitate. În acest sens, Cabinetul de miniștri a aprobat astăzi iniţierea negocierilor asupra proiectului Protocolului de modificare a Acordului dintre Guvernele celor două state privind abolirea reciprocă a vizelor.

Astfel, vor fi facilitate condiţiile de călătorie pentru cetăţenii din ambele țări, prin extinderea listei actelor cu care se acceptă intrarea pe teritoriul celor două state. Noile prevederi vor oferi dreptul de a intra pe teritoriul statelor pentru acelaşi termen de şedere ca şi în cazul călătoriilor în baza paşapoartelor. Totodată, persoanele care vor dori să călătorească pentru o perioadă mai mare de 90 de zile, precum și cele care vor intra pe teritoriul Republicii Moldova sau al Turciei cu scopul de a munci sau a face studii, vor fi obligate să obţină o viză de intrare de lungă şedere.

Începând cu anul 2014, în baza Acordului dintre Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Republicii Turcia privind abolirea reciprocă a vizelor, cetățenii ambelor țări sunt scutiţi de obligativitatea deţinerii unei vize pentru a intra, ieşi, tranzita şi rămâne temporar pe teritoriul celor două state pentru un termen de până la 90 de zile.

today.md

0