570

Un francez și un moldovean au racolat o tânără pentru a se prostitua în Franţa

Un cetăţean al Franţei, reţinut acum o lună, va fi trimis în judecată pentru proxenetism. Acesta, împreună cu un moldovean, au racolat o tânără pentru a se prostitua în Franţa.

Potrivit probatoriului, în luna ianuarie 2018, după ce a făcut cunoştinţă, pe o reţea de socializare, cu o tânără de 19 ani din Chişinău, inculpatul, împreună cu un cetăţean al Republicii Moldova, i-au fixat acesteia o întâlnire într-un local din capitală.

Aflând că are o situaţie materială precară, cetăţeanul francez i-a promis fetei că are şansa să-şi schimbe viaţa dacă îl va urma la Paris, unde urmează să presteze servicii sexuale contra a 55 de euro per client, într-un apartament închiriat în acest scop.

Complicele său moldovean urma să-i asigure paza.

Primind acordul tinerei, acesta i-a procurat bilet de avion pe cursa Chişinău – Paris, însă călătoria nu a avut loc, deoarece acţiunile acestuia au fost curmate, fiind reţinut la Chişinău.

În prezent, acesta este cercetat în stare de arest preventiv, ia complicele acestuia – cetăţean al Republicii Moldova, este anunţat în căutare internaţională.

De notat că, în cadrul acţiunilor de urmărire penală procurorii au acumulat probe care confirmă faptul comiterii, de către cei doi, a unor acţiuni similare şi în privinţa altor tinere din Republica Moldova, care ar fi fost racolate pentru a se prostitua în Franţa.

Pentru aceste acţiuni, legislaţia Republicii Moldova prevede de la 4 până la 7 ani de detenţie.

moldova.org

0