1596

FMI va continua să ofere sprijin pentru dezvoltarea R. Moldova

Sursa foto: diez.md
Reprezentantul Fondului Monetar Internațional (FMI) în R. Moldova, Volodymyr Tulin, a reconfirmat sprijinul FMI pentru implementarea reformelor în diferite domenii, inclusiv în cel economic, în țara noastră.

Miercuri, 21 februarie, în cadrul unei întrevederi cu ministrul ministrul Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici, reprezentantul FMI a salutat acțiunile Guvernului menite să contribuie la dezvoltarea și modernizarea R. Moldova.

În context, Gaburici și Tulin au trecut în revistă cele mai importante reforme ale Guvernului și au discutat despre evoluțiile macroeconomice din ultima perioadă de timp, dezvoltarea economiei, securitatea energetică a țării, tarifele la energia electrică, dezvoltarea infrastructurii etc.

În cadrul discuțiilor, Chiril Gaburici l-a informat pe Volodymyr Tulin care sunt prioritățile Ministerului Economiei și Infrastructurii pentru acest an. Printre acestea, ministrul a menționat asigurarea securității energetice a R. Moldova, inclusiv prin finalizarea gazoductului Ungheni-Chișinău, stabilirea tarifelor echilibrate pentru energia electrică, conform metodologiei de calcul aprobată de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică, precum și dezvoltarea infrastructurii rutiere, atragerea investițiilor străine în diferite sectoare.

hotnews.md

0