1236

136 de elevi nu au ajuns la școală din cauza ninsorii

136 de elevi, din cinci raioane, nu au ajuns în această dimineață la ore în condițiile în care mai multe rute școlare au fost suspendate din cauza zăpezii și a ghețușului.

Potrivit Ministerului Educației, Culturii și Cercetării nu au ajuns la școală elevi din Ciorești, Nisporeni; Baimaclia și Suhat, Cantemir; Ialpug-Hîrtop, Cimişlia, Homuteanovca, Ialoveni și din Ungheni. 

Solicitată de IPN, Carolina Sturza, șefa serviciului de presă al Ministerul Economiei și Infrastructurii, a spus că toate drumurile naționale sunt practicabile. De când a început să ningă mai intens, în procesul de deszăpezire sunt implicate 230 de unități speciale și aproape 300 de muncitori. Deja împrăștiate 3 mii de tone de material antiderapant.

Serviciul Hidrometeorologic de Stat a emis pentru astăzi, 15 februarie, o avertizare cod galben de precipitații, în cantități de până la 15-20 litri pe metru pătrat, izolat chiar și 20-25 litri pe metru pătrat. La nord și în centru se așteaptă ninsoare și lapoviță, iar la sud predominant va ploua. Avertizarea este valabilă până la miezul nopții.

ipn.md

0