Iurie Leancă ar vota pentru unirea R. Moldova cu România
„La un eventual referendum privind unirea Republicii Moldova cu România eu aș vota pentru, dar asta nu înseamnă că majoritatea cetățenilor ar vota la fel”, a declarat vicepremierul Iurie Leancă într-un interviu exclusiv pentru ziarul TIMPUL.
Potrivit președintelui Partidului Popular European, o eventuală reunire dintre malul drept și stâng al Prutului n-ar fi ceva rău, însă autoritățile ambelor state trebuie să asigure o interdependență, inclusiv politică și comercială. „Nimeni nu știe care e cea mai rapidă cale. Integrarea europeană se face doar cu România și prin România. Ce se va întâmpla mai repede ne va spune soarta”, susține liderul PPEM.
În legătura cu venirea ex-președintelui României, Traian Băsescu, pe arena politică de la Chișinău, Leancă se arată sceptic și menționează că sunt și alți politicieni de pe malul Dâmboviței, care au făcut, probabil, mai mult chiar decât Băsescu. „Îi recunosc anumite merite, privind acordarea cetățeniei și a burselor studențești, dar… cred că putea face mai multe”, subliniază vicepremierul.
La întrebarea dacă PPEM ar putea deveni o formațiune unionistă, Iurie Leancă a răspuns ferm că partidul pe care îl conduce nu este unul antiunionist.