937

Igor Dodon îi cere lui Dorin Chirtoacă să-şi dea demisia

Sursa foto: diez.md
Igor Dodon susţine că ar fi „bine şi logic să avem alegeri anticipate" în Chişinău. Potrivit lui, acest lucru este posibil, însă primarul suspendat al Capitalei, Dorin Chirtoacă, trebuie să-şi dea demisia din funcţie, scrie deschide.md.

„Dacă şi-ar da demisia cel care evident a încălcat legislaţia pe parcursul a zece ani, mă refer la domnul Chirtoacă, ar fi un pas demn, să-şi dea demisia şi să provoace alegeri anticipate în Chişinău şi acest lucru ar fi cel mai bun pentru Capitală", a declarat Igor Dodon într-un interviu pentru Europa Liberă.

Întrebat cum comentează activitatea primarului interimar, Silvia Radu, preşedintele a spus că e prematur de a evalua rezultatele, dar a constatat că s-a aprobat, în premieră, bugetul înainte de noul an.

„Bugetul a fost aprobat nu fără intervenţia enormă şi munca pe care au depus-o colegii mei din fracţiunea socialiştilor. De fapt, rolul cel mai mare a fost a lor, a socialiştilor", a subliniat şeful statului.

timpul.md

0