1566

Primăriile din ţară vor efectua online achiziţiile publice

Toate primăriile din ţară vor efectua, în curând, licitaţiile online pe platforma mtender.md., anunţă ministerul Finanţelor. Potrivit autorităţilor, acest lucru va reduce din unele cheltuieli, şi va face mai transparentă procedura de achiziţii publice.

Ministrul Finanţelor, Octavian Armaşu susţine că procesul este mult mai simplu.

"Asta presupune că contractul se formează pe sistem, în baza datelor prezentate de autoritatea contractată şi de agentul economic, care a prezentat oferta. Sistemul nu permite omisiuni în formularea acestui contract", a menţionat ministrul Finanţelor.

Experţii economici spun că schimbarea va avea efect pozitiv.

"Nu treci toate aceste proceduri de achiziţii publice, dar, prin metodă simplificată, participi la tender. Este o bursă, unde tu îţi fixezi solicitările şi oricine poate vedea, lucru care, pe de o parte, transparentizează, face ca banul public să fie folosit eficient", a precizat Veaceslav Ioniţă, expert economic.

Mtender este deja funcţional. Pe el sunt anunţate deja 244 de proceduri. Platforma este creată de Banca Europeană pentru Reconstrucție şi Dezvoltare.

publika.md

0