678

O insulă din Europa își schimbă țara la fiecare șase luni

Sursa foto: alchetron.com
O insulă aflată la granița dintre Spania și Franța își schimbă țara la fiecare șase luni. Săptămâna viitoare, Franța va preda acest teritoriu de peste 3.000 de metri pătrați Spaniei, fără să fie tras niciun foc de armp, după cum notează BBC News. După șase luni, Spania va face un gest similar.

De altfel, acest fapt se repetă de peste 350 de ani.

Stațiunea Hendaye este ultimul sat aflat în sud-vestul Franței, înainte de granița țării cu Spania. Frontiera dintre cele două țări este demarcată aici de râul Bidassoa, în mijlocul căruia se află insula Faisans, o zonă inaccesibilă aproape tot anul, necunoscută de localnici.

De altfel, singura construcție de pe insula Faisans este un monument ce marchează un eveniment istoric, care a avut loc în 1659.

Pentru trei luni de zile, Spania și Franța au negociat această insulă, considerat până atunci teritoriu neutru. Atunci a fost semnat Tratatul de la Pirinei, prin care cele două state au căzut de acord privind teritoriile pe care le disputau. Tratatul a fost consimțit prin nunta regală dintre regele Franţei Louis XIV şi fiica regelui Spaniei Philippe IV.

În acest acord se stipula că insula este împărțită între cele două țări. În plus, controlul asupra teritoriului era și el împărțit. Astfel, de la 1 februarie la 31 iulie, insula se află sub control spanoiol. Următoarele șase luni, insula este controlată de Franța.

Acest gen de co-suveranitate poartă denumirea de condominiu, iar cel ce vizează Insula Faisans este unul dintre cele mai vechi în existenţă.

moldova.org

0