Navalinîi, eliberat. Politicianul este obligat să se prezinte la cerere
Sursa foto: news.sky.com
Politicianul Alexei Navalinîi a fost eliberat din cadrul departamentului afacerilor interne, acesta fiind obligat să se prezinte la cerere. Despre acest lucru a informat avocatul său Olga Mihailova, scrie Interfax.
„Protocolul nu a fost întocmit”. Alexei și-a luat angajamentul să se prezinte la cerere, și a fost eliberat acasă, a spus avocatul. Mihailova a explicat că protocolul privind infracțiunea administrativă pe numele lui Navalinîi poate fi întocmit mai târziu.
Opoziționierul a menționat că ofițerii de poliție l-au dus până la stația de metrou „Avtozavodskaya”, unde el închiriază un apartament.
Navalinîi a fost reținut duminică pe strada Tverskaya și dus la departamentul de poliție din districtul Yakimanka.
Poliția a spus că pe numele lui va scris un protocol privind încălcarea administrativă prevăzută de art. 20.2 din Codul cu privire la contravențiile administrative (încălcarea procedurii stabilite pentru organizarea sau desfășurarea unei întâlniri, a unui raliu, a unei demonstrații, a unei procesiuni sau a unui pichet).
Amintim că, pe 25 decembrie, Comisia Electorală Centrală rusă a refuzat să-l înregistreze pe Navalinîi în calitate de candidat la funcția de președinte din cauza lipsei votului său pasiv. În fapt, referindu-se la decizia CEDO, a declarat că are acest drept. După refuzul CEC, el și-a anunțat intenția de a întreprinde o acțiune de protest pe 28 ianuarie.
Autoritățile de la Moscova nu au fost de acord cu desfășurarea acțiunii pe strada Tverskaya și i-au oferit opoziționerului străzi alternative, pe care le-a refuzat. La 26 ianuarie, procuratura din Moscova a emis un avertisment organizatorilor procesiunii și a avertizat asupra responsabilității pentru încălcarea legii.
În afară de Navalinîi, pe 28 ianuarie, au mai fost reținuți coordonatorul și șeful stuff-ului general de la Moscova, Nikolay Lyaskin și Serghei Boyko. De asemenea, simpatizanții opziționerului au relatat despre arestarea a cinci angajați ai „Fondului pentru Combaterea Corupției” de la Moscova.
În total, în Rusia au fost reținuți 340 de participanți la protest.
tv8.md