Țara unde depresia şi anxietatea sunt recunoscute ca accidente de muncă
Peste 10.000 de afecţiuni psihice au fost recunoscute ca accidente la locul de muncă în 2016 în Franţa, iar dintre acestea 596 au fost încadrate ca boli profesionale, relevă un raport inedit făcut public marţi de l'Assurance maladie (casa de asigurări de sănătate).
Departamentul accidente de muncă/boli profesionale din cadrul l'Assurance maladie a studiat certificatele medicale pentru cele 626.000 de accidente de muncă recunoscute în 2016: printre acestea, aproximativ 10.000 vizau "tulburări psihice". Expresia include tulburări de anxietate, tulburări de somn, depresie, tulburare de stres post-traumatic, relatează Le Figaro citat de Agerpres.
Două "evenimente declanşatoare" sunt la originea creşterii accidentelor de muncă legate de afecţiuni psihice, în proporţii "aproximativ egale", se spune în raport. Pe de o parte, un şoc sau un stres legat de un eveniment violent din afara companiei (agresiune, jaf, atac ... la locul de muncă) şi, în al doilea rând, condiţiile de muncă. Recunoaşterea tulburărilor psihice ca accidente de muncă se bazează pe certificatul medical care descrie accidentul şi circumstanţele acestuia, explică Le Monde.
În ceea ce priveşte companiile, trei sectoare de activitate concentrează aproximativ jumătate din cazurile de tulburări psihice: medico-social (18%), transport (15%) şi comerţ cu amănuntul (13%). Toate trei au în comun relaţia cu publicul.
Expunerea la stres, violenţele interne sau externe companiei pot avea consecinţe asupra sănătăţii angajaţilor "în ceea ce priveşte boli cardiovasculare, tulburări musculo-scheletice, tulburări de anxietate, depresie, epuizare profesională sau chiar suicid", reaminteşte l'Assurance-maladie.
Angajaţii cei mai afectaţi de tulburări psihice legate de locul de muncă sunt femeile (60%) "ceea ce este în concordanţă cu expunerea lor mai mare la riscuri psihosociale', iar vârsta cea mai vulnerabilă este vârsta mijlocie (40 de ani pentru femei, 41 de ani pentru bărbaţi), conform studiului.
Tulburările psihice care fac obiectul recunoaşterii ca boli profesionale sunt depresiile, care sunt majoritare (77%), apoi tulburările de anxietate (11%), tulburarea de stres post-traumatic (10%) şi alte tulburări mentale şi de comportament. Severitatea simptomelor observate, precum şi o "legătură directă şi esenţială" cu munca sunt cele care duc la o eventuală încadrare a lor drept accidente de muncă.
Aceste patologii sunt din ce în ce mai frecvente, cu un cost anual de 230 de milioane de euro. Şi cel mai îngrijorător este faptul că tendinţa generală este în creştere: afecţiunile psihice reprezintă 1,6% din accidentele de muncă în 2016, faţă de 1% în 2011. În plus, aproximativ 600 de tulburări psihice au fost recunoscute ca boli profesionale în 2016, din 1.100 de cereri, un număr care, chiar dacă rămâne marginal, a crescut de cinci ori în cinci ani. De asemenea, studiul arată că numărul de sinucideri recunoscute ca accident de muncă "oscilează anual între 10 şi 30".
Durata concediilor legate de un accident de muncă pentru afecţiune psihică este în medie mult mai lungă (112 zile) decât pentru accidentele de muncă în general (65 de zile). De asemenea, recunoaşterea unui accident de muncă face posibilă acordarea unor indemnizaţii zilnice mai mari decât cele percepute pentru boală simplă, fără limită de durată, scrie Le Monde.
Scopul studiului este de a sublinia, pe de o parte, faptul că l'Assurance-maladie recunoaşte afecţiunile psihice ca accident la locul de muncă şi, pe de altă parte, în momente de constrângere bugetară, de a identifica sectoarele şi salariaţii cei mai afectaţi pentru a orienta măsurile preventive, a declarat Marine Jeantet, directoare pentru riscuri profesionale în cadrul instituţiei menţionate.
noi.md