1231

O serie de evenimente culturale vor avea loc în Capitală cu ocazia Zilei Culturii Naționale

Sursa foto: europalibera.org
O serie de evenimente culturale urmează să fie organizate luni, 15 ianuarie, la Chișinău cu ocazia împlinirii a 168 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu, când pe ambele maluri ale Prutului este marcată Ziua Culturii Naționale. Printre evenimentele anunțate se numără spectacole muzicale, expoziții de cărți și pictură, recitaluri de poezie la bustul poetului de pe Aleea Clasicilor.

Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău în colaborare cu Teatrul Poetic „Alexei Mateevici” organizează spectacolul muzical-poetic ”Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată”.

Vor fi interpretate unele dintre cele mai importante şi cunoscute creații eminesciene,  inclusiv cântece pe versurile poetului.

Biblioteca Națională va vernisa expoziția „Patrimoniul Cultural al Republicii Moldova în context european” unde vor fi expuse cărți, albume, monografii din arhivele Bibliotecii, inclusiv din colecția „Carte veche și rară”.

Tradițional ziua de 15 ianuarie este marcată la Chișinău prin depuneri de flori la bustul poetului Mihai Eminescu de pe Aleea Clasicilor din Grădina Publică ”Ștefan cel Mare”.

radiochisinau.md

0