593

În Kazahstan au fost interzise comentariile anonime în Internet

Comentariile anonime pe Internet au fost interzise în Kazahstan. Legea în cauză a fost semnată de președintele Nursultan Nazarbaev. De acum încolo, utilizatorii de Internet vor fi obligați să se înregistreze pe portalul de e-guvernare din Kazahstan sau prin SMS, scrie paginaderusia.ro.

Guvernul consideră că noile măsuri vor ajuta la combaterea insultelor și a instigarii urii interetnice și religioase pe Internet. Autoritățile insistă ca noile reguli nu împiedica utilizatorii să folosească porecle, însă site-urile vor ști cine este înregistrat sub numele fictiv.

Există temeri că inovațiile vor conduce la o creștere a numărului de dosare penale instrumentate din motive politice. Pentru critica conducerii politice din Kazahstan, opozantii pot fi condamnați la doi ani de închisoare, iar pentru raspândirea de „secrete de familie și personale” – șapte ani de închisoare.

timpul.md

0