Moldovenii își pot afla IQ la prima sesiunea de testare organizată de Mensa Moldova
Mensa Moldova anunţă că debutează în activitatea de identificare şi promovare a inteligenţei umane prin organizarea primei sale sesiuni de testare IQ la Chişinău. Actiunea este programată în data de 2 decembrie 2017, la Liceul Spiru Haret din Capitală.
Vârsta minimă a participanţilor este de 11 ani. Candidaţii minori au nevoie de acordul părinţilor (formularul standard poate fi descărcat de pe site).
Înscrierea la testare se face online pe http://mensa-romania.ro/testare-mensa-in-chisinau/ până pe 30 noiembrie.
Testul pentru copii (11-16 ani) durează 15 minute şi conţine 25 de întrebări. Adulţii primesc un set de 45 de întrebări, la care trebuie să răspundă în 20 de minute. Testele folosite sunt calibrate pentru determinarea coeficientului de inteligenţă raţională, iar întrebările sunt tip „culture fair”, bazate exclusiv pe imagini.
Candidaţii cu rezultate care îi plasează printre cele mai inteligente 2% persoane din total populaţie vor primi invitaţia de a se înscrie în Mensa Moldova.
Pentru organizarea acestui proiect, voluntarii Mensa Moldova au beneficiat de susţinere materială şi logistică din partea Mensa România şi Mensa International, care au pus la dispoziţia filialei de la Chişinau un proctor acreditat, caietele de testare şi formularele de răspuns. De asemenea, testele vor fi încredinţate spre corectare psihologului naţional Mensa Romania.
Mensa Moldova este cel mai tânăr membru al familiei Mensa International. Nou înfiinţata organizaţie are obiective foarte ambiţioase pe termen scurt: acreditarea unui proctor din rândul propriilor membri pentru facilitarea organizării de testări cu resurse locale, elaborarea unui Statut în conformitate cu regulamentul de funcţionare al Mensa International şi obţinerea titlului de Emerging Mensa în calitate de grup naţional independent.
Aceasta va fi a şasea sesiune de testare IQ organizată în Chişinău. Primele cinci au fost realizate de Mensa România, care în anul 2015 a şi demarat proiectul de înfiinţare a Mensa Moldova.
Mensa România continuă să susţină Chişinăul în dezvoltarea tuturor activităţilor care definesc o organizaţie funcţională: testare, afiliere, IT, SIG, PR. Totodată, Mensa România va continua să ofere asistenţă Mensa Moldova pentru organizarea de alegeri interne, în vederea îndeplinirii condiţiilor pentru admiterea oficială a Moldovei în rândul grupurilor naţionale Mensa.
Mensa – The High IQ Society este organizaţia oamenilor cu coeficient înalt de inteligenţă. Unicul criteriu de admitere în Mensa este promovarea testului standardizat.
tv8.md