1000

Premieră în Moldova! Împarte taxiul cu o altă persoană și călătorește cu 10 lei mai ieftin

Ambuteiajele kilometrice și lipsa unui transport public calitativ, transformă deplasările prin Chișinău, într-un adevărat calvar. În lipsă de alternativă, chișinăuienii sunt nevoiți să aștepte troleibuzul sau microbuzul minute bune, în frig sau ploaie. Această problemă însă rămâne în trecut, datorită noului serviciu de tip riesharing - iShare, lansat în premieră de aplicația iTaxi. După ce a cucerit statele din occident, a venit și rândul capitalei noastre să se alăture orașelor care oferă servicii inteligente de transport.

Ridesharing este un termen care desemnează utilizarea în comun, de către diferiți pasageri a unui automobil sau taxi. Această nouă opțiune este menită să contribuie la îmbunătățirea mobilității locuitorilor din Chișinău, în special în orele de vârf, atunci când cererile de taxi sunt foarte înalte. În prezent, majoritatea călătoriilor în orele de vârf sunt efectuate de către o singură sau în cel mai bun caz două persoane într-un taxi, ceea ce duce la un surplus de comenzi și, respectiv, la imposibilitatea de a satisface fiecare călător. Prin intermediul serviciului iShare, de la iTaxi, fiecare locuitor al orașului va fi responsabil să ofere și altor oameni posibilitatea de a călători cu taxiul, în aceeași direcție. 

Pe lângă faptul că vei putea găsi mai rapid un taxi, un alt beneficiu important este că o călătorie prin serviciul iShare va fi mai ieftină cu 10 - 15 lei. Totodată, timpul călătoriei va fi mai mare decât una obișnuită, fiind și un motiv de bucurie, deoarece vei avea oportunitatea să interacționezi cu alți oameni, eventual formând prietenii frumoase. Astfel, dacă te vei deplasa din sectorul Centru spre Ciocana, vei achita doar 25 lei pentru călătorie.

Mecanismul prin care vei comanda un taxi în comun este foarte simplu. Atunci când vei executa comanda prin iTaxi, poți alege opțiunea iShare, care îți va permite să împarți taxiul cu maxim încă 2 persoane. Șoferul va accepta doar comenzile care sunt în raza destinației tale, iar prioritate va avea pasagerul care a făcut primul comanda.

 Servicul iShare va fi disponibil între ora 6:45 și 20:00, iar prețul fiecărei călătorii în comun va fi mai ieftină cu 10-15 leiServiciul iShare de la iTaxi este primul serviciu de ridesheringdin Republica Moldova. Aplicația poate fi găsită atât pe Google Play, cât și pe iTunes.

unimedia.info

0