498

Veste bună! Din iunie 2018, moldovenii vor putea zbura la Tel Aviv cu curse directe din Chișinău

Urmare a vizitei Prim-ministrului Pavel Filip în Israel, între  Republica Moldova şi Statul Israel vor fi operate zboruri directe. Acestea vor fi efectuate începând cu 5 iunie 2018, inițial o dată pe săptămână, în ziua de marți, iar din 6 iulie 2018, de două ori pe săptămână, în zilele de marți și vineri.

Lansarea cursei directe a devenit posibilă după ce Guvernul a aprobat eliminarea limitărilor privind numărul de companii aeriene care pot opera zboruri între Republica Moldova și Statul Israel. După promovarea acestei inițiative, al doilea ca mărime operator aerian din Israel, ARKIA Israeli Airlines, a aplicat pentru lansarea cursei Chișinău – Tel Aviv.

Eliminarea restricţiilor de operare a zborurilor între Republica Moldova și Statul Israel corespunde obiectivului Guvernului de  liberalizare a pieței serviciilor de transport aerian. Astfel, cetățenii Republicii Moldova vor fi asiguraţi cu transport aerian sigur şi la preț accesibil.

tv8.md

0