De la 1 noiembrie conducătorii auto sunt obligaţi să circule cu farurile aprinse
Începând cu 1 noiembrie, conducătorii auto sunt obligați să circule cu blocurile optice conectate și pe timp de zi. Potrivit prevederilor Regulamentului Circulației Rutiere, obligația de a include în timpul deplasării faza scurtă a luminilor de întâlnire se menține până pe 31 martie inclusiv.
De asemenea, Regulamentul Circulației Rutiere obligă șoferii să echipeze autovehiculele cu pneuri corespunzătoare condițiilor climaterice. Astfel, în cazul în care carosabilul va fi acoperit cu zăpadă, ghețuș sau polei, iar șoferii vor circula cu anvelope necorespunzătoare condițiilor meteo specifice perioadei reci a anului, ei riscă amenzi.
Luminile de întâlnire pe timp de zi îmbunătățesc substanțial vizibilitatea vehiculelor în trafic fiind concepute nu pentru a-i ajuta pe conducătorii auto să lumineze drumul, ci pentru a le permite celorlalți participanți la trafic să observe autovehiculul respectiv. Luminile de întâlnire pe timp de zi consumă numai 25-30% din energia necesară funcționării farurilor pentru fază scurtă.
Începând din 2011, în UE, luminile de întâlnire sunt obligatorii pentru toate autoturismele noi și furgonetele mici. Începând din 2012, această regulă li se aplică și camioanelor și autobuzelor.
radiochisinau.md