25 de ani fără Doina şi Ion Aldea Teodorovici; Detalii despre tragedia care a furat vieţile

S-a împlinit un sfert de veac de la moartea soţilor Ion şi Doina Aldea-Teodorovici. Tragedia care le-a furat viaţa s-a întâmplat în noaptea de 29 spre 30 octombrie 1992, la ora 2:30. Maşina în care se aflau Ion şi Doina Aldea-Teodorovici a intrat într-un copac, în apropierea localităţii Coşereni, la 49 de kilometri de Bucureşti, România.

În maşină se aflau patru persoane. Şoferul şi însoţitorul au scăpat fără nici o zgârietură, în timp ce Ion şi Doina, aflaţi pe bancheta din spate, au fost striviţi între greutatea maşinii şi copacii de pe marginea drumului. Moartea celor doi a fost percepută ca o tragedie naţională. 

Cu toate acestea, autorităţile nu au investigat cazul, catalogându-l drept un nefericit accident, în ciuda faptului că cele mai multe indicii duceau către crimă.

Artiştii au susţinut sute de concerte pe scenele de la Chişinău, dar şi în faţa soldaţilor moldoveni, în timpul conflictului armat de pe Nistru. Ambii şi-au riscat atunci viaţa, cântând la doar câteva sute de metri de trupele militare ruse. 

Moartea celor doi a ridicat numeroase teorii conspirative. Unele teorii încearcă să convingă că totul a fost o întâmplare, în timp ce altele vorbesc despre o moarte premeditată. Martorii evenimentului petrecut în trecut sunt greu de găsit. Singurele mărturii care încearcă să facă lumină în acest caz sunt ziarele care au relatat evenimentul petrecut în noaptea de 29/30 octombrie 1992.

Potrivit unei relatătări făcute de reporterii ziarului local „Ialomiţa” de la Slobozia, moartea artiştilor basarabeni a survenit, potrivit tuturor informaţiilor oficiale prezentate în 1992, în urma accidentului rutier. Datele arată că în zona localităţii Coşereni, la ora 2:30, maşina artiştilor s-a lovit de un copac de pe marginea drumului. În urma impactului, Doina şi Ion Aldea Teodorovici au murit pe loc. La faţa locului poliţiştii nu au intervenit, organele statului demarând o anchetă câteva ore mai târziu, când trupurile artiştilor au fost transportate la Spitalul Municipal Urziceni.

Accidentul s-a petrecut sub ochii moldovenilor Nicolae Măereanu (judeţul Vaslui) şi Elaine Artur (judeţul Iaşi). Cei doi şi-au făcut curaj şi au dus victimele la spital. Jurnaliştii relatează: „primii care au intervenit şi au constatat ceea ce se poate constata într-o nenorocire de proporţiile aceleia au fost Nicolae Măereanu şi Elaine Artur, turişti în tranzit ca şi victimele accidentului respectiv. Cei doi au luat răniţii în maşină şi i-au transportat la Spitalul Urziceni. Spitalul a anunţat poliţia”.

Vuietul morţii marilor artişti a ajuns şi la Bucureşti. Încă din acele momente s-a pus în discuţie ca posibilul accident să fie, de fapt, premeditat. S-a presupus că ceea ce ar fi condus la moartea artiştilor a fost promovarea idei de unitate a Basarabiei cu România. La câteva zile de la accident, pe data de 2 noiembrie 1992, ziarul „Adevărul” lansează într-o ştire ideea potrivit căreia accidentul ar fi fost provocat: „ceea ce nu se înţelege este cum a fost posibil să se lovească în spate, atât de puternic, automobilul. Oricât de mare ar fi fost viteza cu care circula, ar fi trebuit să se sfărâme partea din faţă. Ori aceasta a rămas intactă. Lăsând la o parte speculaţiile potrivit cărora accidentul s-ar datora şi altor cauze decât viteza excesivă, nu putem să nu ne întrebăm şi noi dacă o asemenea tragedie putea fi premeditată?”

Fost şef al Serviciului Rutier Ialomiţa, maiorul Vasile Gălăţeanu oferea 1992 presei locale din Slobozia explicaţia potrivit căreia s-a produs accidentul rutier de la Coşereni. „Cauza accidentului: viteza excesivă şi plus neatenţia şi chiar aţipirea la volan (…) nu a fost vorba de nicio defecţiunea, direcţia, frânele şi luminile în regulă eliminând orice suspiciune”, scrie ziarul „Ialomiţa” la început de noiembrie 1992. Fostul poliţist şi-a continuat explicaţiile prin aceea că maşina, în urma impactului, a „învăluit pur şi simplu pomul în care a pătruns, până la bancheta din spate”.

Simboluri ale Renaşterii Naţionale, Doina şi Ion Aldea-Teodorovici au elogiat în piesele lor limba română şi valorile neamului, fiind unii dintre făuritorii podului de flori dintre Basarabia şi România, în 1990.

Pasiunea pentru muzică i-a fost insuflată lui Ion Teodorovici de către mama sa, care în anul 1961 îl înscrie la Şcoala de Muzică din Chişinău, unde ia lecţii de clarinet. În anii '70 se înrolează în Armata Sovietică şi rămâne încorporat până în anul 1981. Doina Marin, viitoarea doamnă Teodorovici, s-a născut tot în Basarabia, în familia unor intelectuali. Pasiunea pentru muzică i-a inspirat copilăria, la vârsta de 14 ani fiind cooptată să susţină concerte în mai multe republici unionale, dar şi în ţări precum Mongolia, Algeria, Germania sau Cipru.

Povestea de dragoste dintre cei doi a început în anul 1981, ocazie cu care cei doi cântăreţi au spus „DA!” în faţa ofiţerului stării civile. Se cunoscuseră cu puţin timp în urmă, prin intermediul poetului Grigore Vieru. Întreaga activitate artistică a soţilor Aldea Teodorovici a însemnat promovarea ideii de uniune naţională, între Basarabia şi România. Cele mai elocvente momente au fost la 27 august 1991, când artiştii basarabeni au cântat pentru suveranitate şi independenţă la Marea Adunare Naţională, apoi au plecat, imediat, la Festivalul de la Mamaia, unde Doina avea să spună: „Vin aici direct din Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chişinău, să vă aduc salutul libertăţii noastre!”.

jurnal.md