Johnny Depp spune că i s-au furat 30 de milioane de dolari
Johnny Depp și-a dat în judecată foștii avocați pentru că ar fi conspirat cu fosta sa firmă de management financiar să fure de la el peste 30 de milioane de dolari, relatează miercuri agenția de știri UPI.
În plângerea depusă marți, Depp a sugerat că puternica firmă de avocatură Bloom Hergott Diemer Rosenthal & LaViolette se face vinovată de "malpraxis profesional, încălcare a datoriei legale și îmbogățire nejustificată" și că s-a angajat într-un "comportament inadecvat spre propriul beneficiu financiar, încălcând unele dintre cele mai importante principii ale relației avocat-client", notează Agerpres.
"Procesul lui Johnny Depp început astăzi (marți — n.r.) reflectă poziția sa constantă împotriva practicilor sistemice de la Hollywood care își servesc propriile interese pe care speră că acest proces le va expune și le va pune capăt", a declarat avocatul lui Depp, Adam Waldman, pentru People.
Depp acuză firma de avocatură că a conspirat cu fosta sa firmă de management financiar, The Management Group, să contracteze împrumuturi despre care actorul nu știa nimic și să le plătească folosind sumele provenite din drepturile aferente unor filme mai vechi, relatează site-ul TMZ.
În luna februarie, Johnny Depp a dat în judecată The Management Group solicitând daune în valoare de 25 de milioane de dolari, amintește UPI.
unimedia.info