Tiraspolul refuză să negocieze subiectul privind școlile moldovenești din Transnistria
Grupurile de lucru pentru educație s-au întrunit la Bender împreună cu reprezentanții din cadrul formatului de negocieri „5+2”, pentru soluționarea problemelor din domeniul educației. În rezultat, ședința a fost sabotată de cei de la Tiraspol, având o poziției neconstructivă și eschivându-se de a discuta la acest subiect.
Participanţii la şedinţă au discutat un spectru larg de probleme ce ţin de activitatea celor 8 şcoli moldoveneşti din regiunea transnistreană care studiază în grafie latină şi sunt subordonate Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cercetării al Republicii Moldova, se menționează într-un comunicat al Biroului politicilor de reintegrare.
Reprezentanţii Chişinăului au solicitat reluarea discuţiilor despre asigurarea condiţiilor necesare pentru buna funcţionare a şcolilor moldoveneşti din regiunea transnistreană.
Drept prim-pas reprezentanţii Chişinăului au cerut asigurarea Liceului Teoretic „Evrica” din Râbniţa cu sediu, prin reîntoarcerea clădirii construite pentru această instituţie de învăţământ din banii bugetului de stat al R.Moldova, care a fost blocată de către structurile de la Tiraspol după criza şcolilor din 2004.
Contrar înţelegerilor convenite în cadrul şedinţelor anterioare ale Grupului de lucru pentru educaţie de a identifica în acest format de negocieri o soluţie pentru această problemă, reprezentanţii Tiraspolului s-au eschivat de la dezbaterea subiectului, relevând că problema ţine de competenţa reprezentanţilor politici în procesul de negocieri pentru reglementarea transnistreană.
Nici pe subiectul privind apostilarea actelor de studii emise în regiunea transnistreană nu au fost înregistrate progrese, reprezentanţii Tiraspolului substituind discuţiile concrete despre modelul actului de studii care ar urma să fie supus apostilării, prin formularea unor propuneri irelevante în acest caz, care au tangenţă cu alte mecanisme juridice.
La şedinţă au fost abordate şi alte probleme, cum ar fi condiţiile de încheiere a contractelor de arendă şi asumarea de către arendator a unei părţi din cheltuielile pentru întreţinerea şi reparaţiile capitale ale sediilor, despre stabilirea unor tarife echitabile la serviciile comunale, rezultatele evaluării comune a stării sanitare a şcolilor moldoveneşti din regiunea transnistreană etc.
S-a convenit ca discuţiile la aceste şi alte subiecte de actualitate vor continua la următoarea şedinţă, data urmând a fi stabilită în regim de lucru.
deschide.md