927

Socialiștii propun crearea unui Consiliu al Societății Civile pe lângă Primăria Chișinău

Fracțiunea Partidului Socialiștilor în Consiliul Municipal Chișinău (PSRM) propune crearea unui Consiliu al Societății Civile pe lângă Primărie și CMC, și îndeamnă pe toți să participe la crearea acestuia.

Potrivit șefului fracțiunii PSRM, Ion Ceban, obiectivul Consiliului constă în dezbaterea deciziilor principale ale Consiliului Municipal, consultarea opiniei publice privind prioritatea în soluţionarea anumitor probleme urbane: construcţii ilegale, sistemul transportului urban, tarifele locale, evacuarea deşeurilor, sistemul Gospodăriei comunal-locative, problemele privind animalele fără adăpost şi multe alte chestiuni importante.

Coordonatorii proiectului din partea PSRM au fost numiţi consilierul municipal Gaik Vartanian şi Ludmila Arhipova.

Consilierul municipal Gaik Vartanean va prezenta mai multe detalii în cadrul unei conferințe de presă susținută pe data de 28 septembrie.

politics.md

0