891

Socialiștii vor colecta semnături pentru schimbarea formei de guvernământ

Mai multe mii de oameni, membri și susținători ai Partidului Socialiștilor, au manifestat duminică, 24 septembrie, concomitent în trei oraşe: Anenii Noi, Bălţi şi Cahul. Participanții au adoptat o rezoluţie şi au dispus iniţierea unei campanii de colectare a semnăturilor pentru trecerea Republicii Moldova de la republică parlamentară la una prezidenţială. Ei au mai cerut ca preşedintele ţării să aibă mai multe atribuţii pentru a putea dizolva Parlamentul și să fie organizate alegeri anticipate, transmite IPN.

Președinta Partidului Socialiștilor, Zinaida Greceanîi, a declarat că oamenii s-au adunat în trei zone ale țării să protesteze pentru că poporul vrea să susțină inițiativele președintelui. „Noi vrem ca președintele să aibă atribuții pentru a dizolva Parlamentul. Noi vrem cu dumneavoastră o țară prezidențială. Vom merge din casă în casă și vom întreba oamenii dacă ei susțin președintele Republicii Moldova și cred că răspunsul va fi același, da. Trebuie să mergem împotriva celor care vor să lichideze Republica Moldova”, a spus Zinaida Greceanîi.

Președintele fracțiunii PSRM din Consiliul municipal Chișinău, Ion Ceban, a anunțat cî formațiunea intenționează să colecteze mai mult de 70% din semnăturile cetăţenilor ţării cu drept de vot pentru trecerea la republică prezidențială. Potrivit lui, Moldova, fiind o țară mică, ar trebui să prietenească cu toate țările, iar faptul că guvernarea încearcă să destabilizeze relațiile cu Rusia, în contextul în care președintele tinde spre restabilirea lor, este o greșeală. „Eu propun să ne exprimăm susținerea președintelui nostru și haideți să-l susținem în trecerea la republica prezidențială”, a îndemnat mulțimea protestatară Ion Ceban de pe scena de la Anenii Noi.

„Astăzi, 24 septembrie oamenii trebuiau să spună dacă la referendum sunt de acord cu limitarea numărului de deputați, anularea legii care a transferat întoarcerea miliardului din buzunarele oamenilor, da, ei ne-au interzis acest lucru, dar acest referendum oricum va avea loc la alegerile anticipate”, a declarat deputatul PSRM, Vlad Batrîncea.

Vladimir Țurcan, deputat în fracțiunea PSRM, a declarat de pe scena de la Cahul că aceste mitinguri sunt de protest, dar și de susținere a președintelui și de avertizare a actualei guvernări. „Am venit să ne exprimăm nu doar neliniștea, dar îngrijorarea de ce se întâmplă acum în republica noastră. Cerem referendum pentru că este singura soluție prin care poporul poate participa la conducerea statului”, a spus Vladimir Țurcan.

Potrivit socialiștilor, în cazul unor tentative de destituire din funcție a preşedintelui ţării sau soluționare prin forţă a conflictului transnistrean, dacă Preşedintele va chema la o Mare Adunare Naţională, ei îi vor urma apelul şi vor veni în centrul Chişinăului „pentru salvarea definitivă a ţării de un regim antipopular şi antistatal”.

ipn.md

0