Jennifer Lopez, așa cum nu ai mai văzut-o! Cum arată acum frumoasa interpretă (Foto)
Ea este una dintre cele mai sexy femei din lume, are un corp de invidiat, un chip aproape perfect, fie că poartă make-up sau nu, și o atitudine de milioane.
La cei 48 de ani ai săi, Jennifer Lopez este un etalon de frumusețe printre vedetele de la Hollywood, dar nu a arătat atît de bine dintotdeauna.
Este una dintre norocoasele care, odată cu înaintarea în vîrstă, arată din ce în ce mai bine. Acum se apropie cu pași repezi de schimbarea prefixului, însă cum arăta diva în urmă cu mai bine de 20 de ani, probabil mulți nu-și mai amintesc.
Avea un cu totul alt look și era, ce-i drept, puțin mai împlinită. Dacă în ultimii ani Jennifer și-a făcut un program sănătos în care sportul joacă un rol important, fie că vorbim de ore de antrenament la sala de dans sau de efort fizic la sala de fitness, în tinerețe nu se preocupa atît de mult de silueta sa.
Arăta bine și atunci, dar nu era nici pe departe la fel de tonifiată ca în prezent. În plus, trăsăturile feței au suferit și ele ceva schimbări – și-a schimbat forma sprîncenelor, iar make-upul este unul bazat pe conturing, cu accent pe ochi și pe iluminarea feței și cu buze senzuale în nuanțe nud.
Nu mai vorbim de stilul vestimentar și de păr, care au suferit transformări radicale. Dacă pe la 27 de ani, J. Lo arăta așa, cu tenul mai albicios, părul de lungime medie și într-o nuanță de castaniu închis, iar hainele erau foarte banale, reprezentate de un costum clasic cu sacou și fustă mini, acum diva uimește cu fiecare apariție a sa.