Procurorul „sărac” de la Strășeni, cu casă luxoasă la Trușeni și mașină nedeclarată (Video)
Fosta polițistă și actual procuror din Strășeni, Elena Pruneanu, locuiește într-o casă nou-construită, cu două etaje, în Trușeni, conduce un automobil de model Hyundai, își întreține fiica aflată la studii în Londra, iar toate acestea, doar din salariul modest de procuror.
Potrivit Declarațiilor cu privire la venituri și proprietăți pentru anii 2011-2015, Elena Pruneanu a avut venituri doar din salariu, care au constituit cel mult 6100 de lei lunar.
Un salariu similar l-a avut și fostul soț, Sergiu Pruneanu, despre care procurorul afirmă că a divorțat în 2015. Sergiu Pruneanu, care a activat mai mulți ani în poliția rutieră, a fost subiectul mai multor scandaluri și a avut pornite pe numele său mai multe dosare penale, de care a reușit să scape. Sergiu Pruneanu a avut statut de învinuit în dosarul de escrocherie, în care a fost condamnat avocatul-vedetă, Valerian Mânzat. Instanța de fond l-a condamnat pe Pruneanu la 10 ani de detenție, însă Curtea Supremă de Justiție l-a achitat.
În afară de dosarul Mânzat, în care a fost recent achitat, Sergiu Pruneanu a mai avut statut de învinuit într-un dosar penal, pentru că ar fi falsificat actele privind un presupus accident rutier în scopul obținerii despăgubirilor de la compania de asigurări. Sentința 27 decembrie 2-13. Atunci, polițistul Pruneanu a scăpat de pedeapsă grație expirării termenului de prescripție.
Potrivit Declarațiilor de avere, Elena Pruneanu duce o existență destul de modestă, iar toată averea ei constituie a zecea parte dintr-un imobil de 69,3 metri pătrați, adică doar 6,9 metri pătrați, pe care după divorț, îl împarte cu soțul.
Casa de pe strada Rezeși din Trușeni
Elena Pruneanu locuiește într-o casă cu două nivele de pe strada Rezeși din Trușeni.
Deși la cadastru este indicat că suprafața imobilului este de doar 69,3 metri pătrați, imobilul arată cu mult mai mare.