Președintele Republicii Moldova a vizitat baza de aviație „Decebal” din Mărculești
În cadrul vizitei la bazele militare, șeful statului a declarat că a constatat că nu este nimic ieșit din comun și nici nu a fost depistată prezența trupelor altor state.
Igor Dodon a menționat că trebuie de reformat cardinal Ministerul Apărării, în special, serviciul militar să se desfășoare prioritar în bază de contract, efectivul să fie profesionist și bine motivat de stat, astfel ca să poată reacționa în situații excepționale. De asemenea, președintele țării consideră că trebuie de revenit la garantarea pachetului social pentru militari care a fost anulat de către guvernare în anul 2009.
”Toate aceste subiecte, împreună cu altele, vor fi puse în discuție în cadrul ședinței a Consiliului Superior de Securitate din data de 29 august, curent”, a declarat șeful statului.
Totodată, Igor Dodon și-a exprimat regretul în legătură cu faptul că unii politicieni se pregătesc de noul sezon politic și încearcă să speculeze cu securitatea țării ceea ce are rezonanță la populație, însă nu conștientizează că acestea pot aduce mari prejudicii țării și cetățenilor noștri.
Președintele Republicii Moldova a menționat că în calitate de comandant suprem a Forțelor Armate va face tot posibilul pentru a asigura pacea în țara noastră, păstrarea calității de stat neutru a Republicii Moldova și nu va admite aderarea la niciun bloc militar din afara țării.
politics.md