923

Fostului director al televiziunii din Tiraspol, Elena Pahomova, i-a fost refuzată intrarea în Transnistria

Producătorul postului de televiziune NTV Moldova și fostul director al postului Pervîi Prednestrovskii, Elena Pahomova, nu a putut trece Nistrul spre regiunea transnistreană, scrie Newsmaker. Jurnalista spune că mergea în regiune cu o vizită privată, iar motivul pentru care i-a fost interzisă intrarea nu i-a fost comunicat.

Pahomova a declarat pentru sursa citată că, inițial, i-a fost permisă intrarea. „Mi s-a oferit înregistrarea cu care pot intra. Apoi mi-au luat-o și au spus că nu pot intra”, a spus jurnalista. 

Ea spune că nu a precizat motivele pentru care a fost oprită. „Acționau fără isterie, corect. Nici eu nu am făcut scandal, de ce să îi provoc? Ei își fac munca, eu îi înțeleg”, a mai adăugat Pahomova.

Elena Pahomova a fost directorul postului de stat „Pervîi Prednestrovskii” în timpul conducerii fostului lider de la Tiraspol, Evgheni Șevciuk. Mai târziu, Pahomova a revenit la Chișinău unde a devenit producător general al NTV Moldova. Ea face parte și din comisia cu privire la mass-media a Consiliului Societății Civile, de pe lângă președintele Dodon.

agora.md

0