Vlad Filat nu are probleme de sănătate
Avocatul fostului premier a declarat că starea de sănătate a lui Filat s-a agravat.
Filat a apelat la serviciile unui centru medical privat din Capitală pe pentru investigații. Departamentul Instituțiilor Penitenciare susține că starea lui de sănătate este bună, iar controlul medical a fost unul de rutină.„Starea de sănătate a domnului Filat s-a agravat în ultimul timp. Dumnealui a avut nevoie de investigații calificate în afara penitenciarului, deoarece acolo nu există echipamentele necesare pentru astfel de investigații”, a menționat Igor Popa, citat de TV8.md
„Domnul Vladimir Filat nu are careva probleme de sănătate. E vorba despre niște recomandări ale medicilor pentru efectuarea anumitor investigații. Starea lui de sănătate este satisfăcătoare. Condițiile în care se deține domnul Vladimir Filat sunt bune. Se află într-o celulă destul de bine amenajată fapt care nu ar putea să dăuneze stării de sănătate ale deținutului”, susține Oleg Pantea, șef al Direcției Relații Publice, DIP.
timpul.md