1212

Dorin Chirtoacă împlinește 39 de ani. Află cu cine își va petrece ziua de naștere

Astăzi, primarul Dorin Chirtoacă împlinește 39 de ani. Anul trecut edilul și-a petrecut ziua de naștere pe șantier, la construcția Bulevardului Ștefan ce Mare. Anul acesta Dorin Chirtoacă a spus că tot pe șantier va fi, însă unul diferit, referindu-se la propria casă, alături de animalele sale de companie.

„Așa e anul acesta, și în dosare pisici, și la zi de naștere – câini, pisici, deci tot cam pe acolo…”, a scris pe facebook Dorin Chirtoacă.

Primarul declarase anterior: „Eu înțeleg că cuvântul mâță și cuvântul mită se scriu la fel în limba română, iar până la urmă în dosar am găsit că sunt acuzat de luare de mâță.”

Edilul a mai anunțat că își va „sărbători” ziua de naștere în Curtea Constituțională, referindu-se la cazul în care este cercetat penal.

Dorin Chirtoacă a fost primarul Chișinăului din 2007 și se afla acum la al treilea mandat. Este și vicepreședinte al Partidului Liberal.

Pe 20 mai 2016, Dorin Chirtoacă s-a căsătorit cu jurnalista Anișoara Loghin, însă cei doi au divorțat peste câteva luni de căsnicie. Primarul nu are copii.

Amintim că la 25 mai primarul general al municipiului Chișinău, Dorin Chirtoacă, a fost reținut de către ofițerii CNA, iar la 26 mai a fost plasat în arest la domiciliu. Edilul este bănuit de trafic de influenţă, în dosarul parcărilor cu plată în Chișinău.

Iar ieri, Curtea de Apel Chișinău a admis parțial recursul depus de avocații lui Dorin Chirtoacă cu privire la suspendarea acestuia din funcția de primar.

 unimedia.info

0