780

Șalaru: Acțiunile lui Igor Dodon au sistat finanțarea de $12,7 mil. pentru Armata Națională

“Politica Președintelui Igor Dodon a dus la sistarea finanțării de circa $12,7 mil. pentru Armata Națională, acordată de către SUA prin intermediul programului Foreign Military Financing (FMF, Finanțarea Militară Străină)”, consideră președintele Partidului Unității Naționale (PUN), fostul ministru al Apărării, Anatol Șalaru.

Șalaru a scris pe pagina sa de facebook că “motivul pentru care partenerii americani au suspendat finanțarea este refuzul autorităților moldovenești de a permite participarea soldaților Armatei Naționale la aplicațiile și exercițiile militare regionale”, notează Infotag.

Șalaru a subliniat că „la fel de vinovat pentru sistarea finanțării este și viceministrul Gheorghe Galbura, omul lui Mihai Ghimpu, care, din dorința de a fi confirmat ca ministru al apărării de către Dodon, nu a trimis militarii la aplicațiile regionale”.

„Trimiterea militarilor moldoveni la aplicațiile regionale se putea face fără a solicita avizul lui Igor Dodon pentru că programul acestor participări fusese avizat de mine și președintele Nicolae Timofti încă de la finalul anului 2016, tocmai pentru a nu-i permite lui Dodon să blocheze aceste participări”, a scris Șalaru.

„Acțiunile lui Igor Dodon îndreptate împotriva sistemului național de apărare încep să-și facă efectul”, a spus Anatol Șalaru, care intenționează să depună o plângere penală împotriva lui Igor Dodon pentru acțiunile care vizează subminarea sistemului de apărare națională a Republicii Moldova.

24h.md

0